Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 25.06.2019

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară începând cu 1 iulie. Pe agenda sesiunii se află modificarea legislaţiei electorale şi constituirea comisiei parlamentare de anchetă pentru analizarea sesizărilor din spaţiul public privind o eventuală fraudare a scrutinului europarlamentar din 26 mai. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că se caută soluţii, astfel încât votul din diaspora să fie un vot „al tuturor cetăţenilor” şi că alianţa de guvernare propune drept soluţii votul anticipat prelungit şi votul prin corespondenţă. PNL propune extinderea perioadei de vot la două zile, sâmbătă şi duminică, dar şi extinderea votului prin corespondenţă la toate alegerile, iar USR apreciază că votul electronic la distanţă este cea mai bună soluţie pentru asigurarea corectitudinii şi rapidităţii proceselor electorale.

Jurnal românesc – 25.06.2019
Jurnal românesc – 25.06.2019

, 25.06.2019, 12:08

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară începând cu 1 iulie. Pe agenda sesiunii se află modificarea legislaţiei electorale şi constituirea comisiei parlamentare de anchetă pentru analizarea sesizărilor din spaţiul public privind o eventuală fraudare a scrutinului europarlamentar din 26 mai. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că se caută soluţii, astfel încât votul din diaspora să fie un vot „al tuturor cetăţenilor” şi că alianţa de guvernare propune drept soluţii votul anticipat prelungit şi votul prin corespondenţă. PNL propune extinderea perioadei de vot la două zile, sâmbătă şi duminică, dar şi extinderea votului prin corespondenţă la toate alegerile, iar USR apreciază că votul electronic la distanţă este cea mai bună soluţie pentru asigurarea corectitudinii şi rapidităţii proceselor electorale.


Comisia parlamentară pentru modificarea legislaţiei electorale va cere puncte de vedere şi din partea românilor din afara graniţelor. În acest sens, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a pus la dispoziție adresa de e-mail comunicare@mprp.gov.ro unde îi invită pe românii din diaspora să trimită propuneri și observații. MRP precizează că, în cel mai scurt timp, românii vor putea consulta proiectul elaborat de către Autoritatea Electorală Permanentă, atât pe site-ul AEP, cât și pe site-urile MRP, al Camerei Deputaților și Senatului.



Subsecretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Victor Ionescu s-a aflat, până pe 24 iunie, într-o vizită în Grecia, la Atena și Salonic, unde a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai comunității românești şi a participat la evenimentele dedicate Zilei Universale a Iei. Alături de Ambasadorul României la Atena, Lucian Fătu, subsecretarul de stat a fost prezent la spectacolele „Fii mândru că ești român”, organizate de Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA. În cadrul întâlnirilor cu membrii comunității românești din Atena și Salonic, demnitarul a vorbit despre taberele ARC, care vor găzdui anul acesta peste 3000 de copii și tineri români din comunitățile istorice și diaspora. Victor Ionescu a apreciat faptul că prezența românilor în Grecia reprezintă o punte de dialog între cele două țări și a declarat că Ministerul urmărește cu interes dezvoltarea și consolidarea mediului asociativ românesc.



Consulatul General al României la Gyula, în Ungaria, organizează pe 26 iunie un eveniment „România Europeană” prin care marchează încheierea mandatului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. În cadrul manifestării cultural-artistice va avea loc un concert al Cvartetului de coarde al Filarmonicii de Stat Arad, care se va desfăşura la sala „Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria”. Programul concertului va include lucrări de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Bela Bartok, Antonin Dvorak, Vittorio Monti şi Ralph Williams. România a preluat la 1 ianuarie 2019 preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la Austria şi va preda ştafeta Finlandei la finele lunii iunie.



40 de elevi și profesori din regiunea transnistreană participă, în perioada 25-26 iunie, la o excursie la Piatra Neamț și Târgu Neamț, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Românii din Republica Moldova au ocazia să vadă orașul Piatra Neamț de la înălțime, cu ajutorul telegondolei, să viziteze Curtea Domnească a domnitorului Ștefan cel Mare, cu Biserica Domnească „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Turnul lui Ștefan Cel Mare, Muzeul de Artă, Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești și Cetatea Neamț. Acțiunea își propune conservarea și promovarea sentimentului identitar românesc în condiţiile în care în regiunea transnistreană funcționează opt școli și licee românești, aflate de facto sub autoritatea separatiștilor de la Tiraspol, iar elevii și profesorii sunt ţinte constante ale provocărilor şi hărţuirilor. Iniţiativa se încadrează în Programul de Educație „Apostol Mărgărit”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 12 mai 2025

Jurnal românesc – 12.05.2025

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la sfârşitul lunii decembrie 2024, de...

Jurnal românesc – 12.05.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 09 mai 2025

Jurnal românesc – 09.05.2025

Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi aduşi în ţară, în contextul deteriorării...

Jurnal românesc – 09.05.2025
Jurnal românesc – 08.05.2025
Jurnal românesc joi, 08 mai 2025

Jurnal românesc – 08.05.2025

La Galeria ICR Tel Aviv este programat pe 8 mai vernisajul expoziţiei de fotografii ‘Naturalia’ care cuprinde lucrări ale artistei...

Jurnal românesc – 08.05.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 07 mai 2025

Jurnal românesc – 07.05.2025

Primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Atanasie, va fi întronizat, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală...

Jurnal românesc – 07.05.2025
Jurnal românesc marți, 06 mai 2025

Jurnal românesc – 06.05.2025

Departamentul de Securitate Internă al Statelor Unite, în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat desemnarea României în programul Visa...

Jurnal românesc – 06.05.2025
Jurnal românesc luni, 05 mai 2025

Jurnal românesc – 05.05.2025

Ministerul de Externe îi anunţă pe românii care se află sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele de la căile ferate...

Jurnal românesc – 05.05.2025
Jurnal românesc vineri, 02 mai 2025

Jurnal Românesc – 02.05.2025

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a făcut publice rezultatele unei noi etape de evaluare a cererilor de finanțare transmise în cadrul...

Jurnal Românesc – 02.05.2025
Jurnal românesc joi, 01 mai 2025

Jurnal românesc – 01.05.2025

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decretele de decorare a Fundaţiei Romanian Business Leaders, Confederaţiei „Concordia”...

Jurnal românesc – 01.05.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company