Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 30.05.2018

Jurnal românesc – 30.05.2018
Jurnal românesc – 30.05.2018

, 30.05.2018, 11:19

În cadrul
vizitei de lucru pe care o face în Italia pînă joi, ministrul pentru Românii de Pretutindeni,
Natalia-Elena Intotero, s-a întâlnit cu primarul orașului Torino, Chiara
Appendino, și cu Monica Cerutti, consilier pentru politici de tineret, educație,
cooperare internațională, egalitate de șanse, drepturi civile și imigrație al
președintelui regiunii Piemonte. Principalele teme abordate în discuțiile cu
oficialii italieni au fost cursurile de limbă, cultură și civilizație română
derulate în prezent în unele școli din Italia, situația comunității românești
din regiune, dar și măsurile luate în vederea reinserției socio-profesionale a
românilor care doresc să revină în țară. Natalia-Elena Intotero s-a referit
și la demersurile pe care autoritățile române le fac la nivel interministerial
pentru a stopa fenomenul abuzurilor prin muncă, în special în sudul Italiei, și
și-a exprimat preocuparea față de problema numeroșilor copii români, în general
foarte mici, care sunt instituționalizați în Italia și apoi dați spre adopție.
Un alt subiect abordat a fost campania Informare acasă! Siguranță în lume!,
care a găsit sprijin inclusiv din partea Ambasadei Italiei în România.
Totodată, Natalia-Elena Intotero a reamintit că românii formează cea mai
numeroasă comunitate de străini din regiunea Piemonte și a salutat buna
colaborare dintre autoritățile locale și Consulatul General al României la
Torino.





În perioada 25 -
27 mai s-a desfăşurat a treia etapă a proiectului Descoperă şi Cunoaşte
România
, ediţia Centenar, dedicată românilor din Ucraina – zona Cernăuţi.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) le-a pregătit celor 50 de
etnici români din statul vecin atât vizite la muzee şi monumente istorice, cât
şi întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, în judeţele
Suceava şi Bistriţa-Năsăud. Etnicii români au vizitat în prima zi Cetatea de
Scaun a Sucevei, Complexul Muzeal Bucovina şi Mănăstirea Dragomirna. A doua zi
a început cu turul Turnului Dogarilor, urmat de o incursiune la Complexul
Muzeal Bistriţa-Năsăud. Ziua s-a încheiat cu turul Cetăţii Ciceului şi cu o
vizită la Mănăstirea Petru
Rareş Vodă. Ultima zi a programului pregătit de MRP a inclus deplasări la Casa
Memorială Liviu Rebreanu, Casa Memorială George Coşbuc şi la Cetatea Rodnei. Descoperă şi Cunoaşte România îşi propune să contribuie la consolidarea
dialogului între etnicii români din afara graniţelor, în vederea menţinerii
legăturilor identitare româneşti. Ediţiile anului Centenar sunt dedicate
comunităţilor istorice şi se desfăşoară în perioada martie – decembrie 2018.




Peste 19% dintre românii în categoria persoanelor
apte de muncă – definită ca fiind cuprinsă între 20 şi 64 de ani – locuiau în
anul 2017 în alte ţări din UE, se arată în cel mai recent studiu al Biroului de
statistică al Comisiei Europene (Eurostat). Documentul arată că 3,8% din cetăţenii UE
apţi de muncă locuiau într-o altă ţară membră decât cea de origine. În urmă cu
zece ani, media era de 2,5%. Situaţia variază semnificativ între statele
membre, de la 1,0% în Germania, la 19,7% în cazul României. Comparativ cu anul
2007, proporţia cetăţenilor români ce locuiesc în alte state UE a crescut cu
12,3 procente. Pe locurile următoare după România sunt Lituania, Croaţia și
Portugalia. Persoanele cu educaţie superioară sunt mai mobile decât restul
populaţiei. Astfel 32,4% din cetăţenii UE ce locuiesc într-un alt stat membru
au studii superioare. 16,9% din românii apţi de muncă
care locuiesc în alte state UE au educaţie superioară, comparativ cu un nivel
de 16,7% în ceea ce priveşte populaţia României.

Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc vineri, 13 februarie 2026

Jurnal românesc – 13.02.2026

Trei studenți români de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au devenit campioni europeni la programare, după ce au câștigat...

Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc joi, 12 februarie 2026

Jurnal românesc – 12.02.2026

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, a salutat prezenţa diversă a românilor în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, de la...

Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc miercuri, 11 februarie 2026

Jurnal românesc – 11.02.2026

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a vizitat, marţi, Universitatea Oxford, marcând un moment esenţial în consolidarea prezenţei...

Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc – 10.02.2026
Jurnal românesc marți, 10 februarie 2026

Jurnal românesc – 10.02.2026

Două oferte au fost depuse, luni, la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Fast Danube 2, proiect ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al...

Jurnal românesc – 10.02.2026
Jurnal românesc luni, 09 februarie 2026

Jurnal românesc – 09.02.2026

România va participa în acest an la 11 târguri internaţionale de carte, potrivit unui memorandum aprobat de Guvern. La Târgul Internaţional de...

Jurnal românesc – 09.02.2026
Jurnal românesc vineri, 06 februarie 2026

Jurnal românesc – 06.02.2026

Primul pachet de relansare economică pregătit de Guvernul de la Bucureşti a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Documentul conţine...

Jurnal românesc – 06.02.2026
Jurnal românesc joi, 05 februarie 2026

Jurnal românesc – 05.01.2026

Ministerul Afacerilor Externe urmărește permanent îmbunătățirea calității serviciilor consulare și sprijinirea cetățenilor români care...

Jurnal românesc – 05.01.2026
Jurnal românesc miercuri, 04 februarie 2026

Jurnal românesc – 04.02.2026

Programul Tinere Talente al Fundaţiei Regale Margareta a României oferă, în acest an, 36 de burse unor artişti din România şi Republica...

Jurnal românesc – 04.02.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company