Sistemul de intrare/ieșire al UE (EES) a început să fie introdus la fiecare punct de trecere a frontierei din spațiul Schengen în 29 de țări europene, de astăzi, 10 aprilie.
Sfânta Lumină va fi adusă în România în Sâmbăta Mare, cu o cursă aeriană specială organizată pe ruta Tel Aviv – București, după ce autoritățile române și israeliene au acordat aprobările necesare pentru desfășurarea transportului în condiții speciale.
Aproape jumătate dintre părinţii români care lucrează în străinătate nu vor petrece Paştele acasă, alături de copiii lor - arată o anchetă a organizaţiei Salvaţi Copiii.
InfoCons - Organizaţia Europeană pentru Protecţia Consumatorilor - lansează proiectul ProEduHub, o iniţiativă dedicată sprijinirii tinerilor din Diaspora în accesarea oportunităţilor educaţionale din România şi facilitarea integrării acestora pe piaţa muncii.
Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la sfârşitul anului 2025, de 7.418, cu 656 mai puţini comparativ cu situaţia de la finele anului anterior.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Felician Cozma, alături de preşedintele Comisiei pentru Românii din afara graniţelor, deputatul Mircea Roşca, a făcut o vizită de lucru în Italia, stat care găzduieşte una dintre cele mai numeroase comunităţi de români din diaspora.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile americane au aprobat iniţierea unui program de schimburi România - SUA (Romania - United States Exchange Program).
ICR de la Londra organizează, joi, 2 aprilie, la sediul său (Belgrave Square), un recital dedicat artei vocale româneşti, în seria Concertelor Enescu.
Munca în gospodărie poate asigura pensie şi acces la servicii medicale, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlamentul de la București.
150 de români stabiliţi în Italia au primit, sâmbătă seara, la Roma, Diplome de Excelenţă din partea Camerei Deputaţilor, înmânate de vicepreşedintele Adrian Cosma şi preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni, Mircea Roşca.
Românii din Italia vor să fie recunoscuţi drept comunitate naţională minoritară, ceea ce le-ar oferi şi drepturi suplimentare. O iniţiativă în acest sens, susţinută inclusiv de vicepremierul Matteo Salvini, a fost depusă, joi, în Parlamentul de la Roma şi prezentată într-o conferință de presă.
Academia Română împreună cu Academia de Ştiinţe a Moldovei anunţă constituirea Consiliului Academic Român - CAR, o platformă de cooperare ştiinţifică la cel mai înalt nivel în spaţiul românesc, care reunește cele două academii iniţiatoare şi patru academii de ramură din România.
Partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a întâlnit marţi, în cadrul misiunilor sale oficiale la Washington, cu Lisa Choate, preşedintele American Councils for International Education, organizaţie care derulează în relaţia cu România programe de schimb educaţional - FLEX şi FLEX Abroad.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că, recent, la Bruxelles a avut o discuţie cu Oana Gheorghiu, viceprim-ministru, despre digitalizarea statului român şi reforma companiilor de stat.
Toţi cei 117 militari români care au participat la misiunea NATO din Irak s-au întors sâmbătă în România.