Alianţa Nord-Atlantică rămâne unită şi va deveni mai bogată: ţările membre au convenit să-şi majoreze bugetele pentru apărare.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu s-au întâlnit, miercuri, cu Joe Hackett, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul vizitei oficiale pe care Familia Regală o desfăşoară în perioada 23-27 iunie la Dublin, pentru susţinerea cooperării dintre România şi Republica Irlanda în cadrul Uniunii Europene, precum şi pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.
Guvernul de la București se declară hotărât să echilibreze finanţele publice şi să pună în practică politici economice responsabile.
Miniștrii noului Guvern de la București condus de liberalul Ilie Bolojan își anunță prioritățile pentru acest mandat.
Cele două camere ale Parlamentului au, de marţi, preşedinţi noi.
Aventura de primăvară a fotbaliștilor din echipele naționale de tineret ale României s-a încheiat.
România trebuie să îşi consolideze rolul de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre, se menționează în noul program de guvernare la capitolul Afaceri Externe.
Bulgaria a interzis parțial circulația vehiculelor de marfă cu o masă totală de peste 20 de tone, în perioada 24 - 27 iunie.
CFR va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius.
MAE informează că transportul din Belgia va fi puternic afectat miercuri de o grevă națională. Aeroporturile Bruxelles-Zaventem și Charleroi au anunțat anularea tuturor zborurilor.
Patru curse aeriene către și dinspre Doha (Qatar) și Dubai (Emiratele Arabe Unite) au fost anulate astăzi, după cele mai recente evoluții ale conflictului din Orientul Mijlociu.
Noii miniștri ai Cabinetului Ilie Bolojan și-au prezentat prioritățile
Noul Executiv de la București are 5 vicepremieri și 16 miniștri.
După ratarea podiumului la JO de la Paris, cel mai bun canoist român a revenit în top.