Joi s-au disputat ultimele jocuri din 16-imile de finalǎ ale Cupei României la fotbal. Surpriza zilei s-a înregistrat la Piteşti, unde CS Mioveni, formaţie din eşalonul secund, a eliminat deţinǎtoarea trofeului, Astra Giurgiu, cu 3 la 1.
Premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-au întâlnit, joi, la Consulatul General al României din New York, cu membrii...
Interviu realizat de Jurnalul Naţional cu Ovidiu Miculescu, Președinte-Director general al Societății Române de Radiodifuziune. Reporter: Simona Lazăr
Fermierii din România care au în exploatare între 5 şi 30 de hectare de teren agricol vor primi, începând de anul viitor, o subvenţie mai mare din fonduri europene şi de la bugetul de stat, respectiv 210 euro pe hectar.
În lunile septembrie-octombrie, vor fi lansate cereri de proiecte de finanţare europeană de peste 600 de milioane de euro. Astfel, vor fi consumaţi toţi banii alocaţi pentru România în actualul cadru financiar, declară ministrul pentru fondurile europe
Rubrica noastrǎ de la aceastǎ orǎ începe cu rezultate din Cupa României la fotbal, competiţie care a ajuns la faza 16-imilor de finalǎ.
Deputatul independent Aurelian Mihai a intrat, săptămâna trecută, în greva foamei, pe motiv că Guvernul nu acordă atenţie solicitărilor sale...
Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 23 septembrie 2014, un grup de 22 de cetăţeni români a fost repatriat din Siria
În România, electoratul are meniul complet al candidaţilor la alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie.
Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita i-au adus Bucureştiului supranumele de Micul Paris. Capitală a României din 1862, Bucureştiul a celebrat în acest week-end 555 de ani de la prima sa atestare documentară.
La Bucureşti s-a încheiat, duminicǎ, etapa a patra a circuitului de rugby în VII SEVENS GRAND PRIX SERIES. Etapa a fost câştigatǎ de Franţa care, totodatǎ, a devenit noua campioanǎ a Europei.
Premierul britanic David Cameron ar trebui să înceteze să mai facă remarci necontrolate cu privire la imigraţia din România şi Bulgaria - a...
Luni, în preziua expirării termenului până la care aspiranţii la funcţia de preşedinte al României îşi mai puteau depune candidatura, se înscriseseră oficial în cursă 7 candidaţi.
Statele Unite au lovit, marţi, pentru prima dată, poziţiile din Siria ale grupării Statului Islamic. Acţiunea este sprijinită de aliaţi, inclusiv de unele ţări arabe.
Ministerul român al Afacerilor Externe a finalizat lista secţiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Vor...