Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

România la Jocurile Olimpice – Sporturile care ne-au adus gloria

În cele 22 de ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară la care au luat parte, sportivii români au înregistrat cele mai mari performanţe în sporturile individuale.

Sursa foto: pixabay.com
Sursa foto: pixabay.com

, 19.07.2024, 11:29

În cele 22 de ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară la care au luat parte, sportivii români au înregistrat cele mai mari performanţe în sporturile individuale. Jocurile sportive nu au adus României decât şase medalii, dintre care patru la handbal, una la volei şi tot una la rugby. Cele mai multe medalii, de departe, au fost fost obţinute de gimnaste şi gimnaşti, care au urcat pe podium de 72 de ori, dintre care de 25 de ori pe cea mai înaltă treaptă.

 

Prima prezenţă olimpică a gimnasticii româneşti s-a înregistrat în 1936, la Berlin. După 20 de ani, au venit şi primele medalii, de la Jocurile de la Melbourne. Elena Leuştean a câştigat “bronzul” la sol, la fel ca şi echipa feminină a României în concursul pe naţiuni. A urmat o medalie de bronz în 1960, la Roma, tot în întrecerea feminină a echipelor, după care am înregistrat o pauză de 16 ani. A venit apoi momentul Montreal, când Nadia Comăneci a uimit întreaga lume prin execuţiile sale şi a dat tabela de marcaj peste cap cu primele note de 10 din istoria gimnasticii.

 

Nadia a câştigat, în total, 5 medalii olimpice de aur, dintre care trei la Montreal, la individual-compus, bârnă şi paralele, apoi două la Moscova, în 1980, la bârnă şi sol. O urmează Ecaterina Szabo, cu patru titluri olimpice, toate obţinute în 1984, la Los Angeles, când s-a impus la sărituri, bârnă, sol şi cu echipa. Câte trei medalii de aur au obţinut Daniela Silivaş, Simona Amânar şi Cătălina Ponor. Silivaş a triumfat la Seul, în 1988, când s-a impus la paralele, bârnă şi sol.

 

Amânar a câştigat la sărituri, în 1996, la Atlanta, apoi în 2000, la Sydney, s-a impus la individual-compus şi cu echipa. Ponor şi-a câştigat titlurile olimpice la Atena, în 2004, la bârnă, la sol şi cu echipa. La masculin, România a avut un singur campion olimpic – Marius Urzică. El s-a impus la Jocurile de la Sydney, în competiţia de la cal cu mânere.

 

La mare distanţă, după gimnastică, vine canotajul, cu un total de 41 de medalii, dintre care 20 au fost de aur. România a participat pentru prima dată la întrecerile olimpice de canotaj în 1952, la Helsinki, şi până în prezent nu a lipsit decât o dată, la ediţia din 1956. Primele medalii au fost aduse de tricolori în 1972, de la Jocurile găzduite de München. Atunci, echipajul de doi rame cu cârmaci, compus din Petre Ceapura, Ladislau Lovrenschi şi Ştefan Tudor, urca pe a treia treaptă a podiumului. În 1976, la Montreal, au fost introduse primele probe feminine. Româncele nu au dezamăgit şi  au urcat pe podium, tot pe a treia treaptă, la patru vâsle cu cârmaci.

 

Următoarea ediţie a Jocurilor, cea de la Moscova, din 1980, a adus primul aur, prin Sanda Toma, la simplu vâsle. Din 1984 până în 2004, canotoarele din România au dominat competiţiile olimpice. Au fost aduse în ţară încă 17 medalii olimpice de aur, dintre care cele mai multe de la ediţia de la Los Angeles. Atunci, fetele au câştigat cinci titluri olimpice, iar băieţii, unul. Ultima victorie olimpică a canotajului românesc s-a înregistrat în 2021, la Jocurile de la Tokyo, în proba feminină de dublu vâsle. Campioanele s-au numit Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş.

 

După canotaj, urmează, în clasamentul nostru, atletismul, cu 35 de medalii, kaiac-canoe, cu 34, apoi luptele, cu 33 de medalii. Dintre atleţi, singura sportivă din România care a câştigat două medalii olimpice de aur a fost Iolanda Balaş, la săritura în înălţime, în 1960, la Roma, şi în ’64, la Tokio. Dintre canoişti, se remarcă Ivan Patzaichin, cu patru medalii de aur şi trei de argint. S-a impus în 1968, în Mexic, la canoe dublu, pe 1000 de metri, alături de Serghei Covaliov, proba în care a învins şi în 1980, la Moscova, şi în ’84, la Los Angeles, alături de Toma Simionov. În 1972, la München, a câştigat proba de simplu, 1000 de metri.

 

Dintre luptători, îi putem remarca pe Gheorghe Berceanu şi Ştefan Rusu, de la greco-romane. Berceanu, la 48 de kilograme, a câştigat aurul în 1972, la München, şi argintul, patru ani mai târziu, la Montreal. Tot la ediţia canadiană, Rusu a urcat pe a doua treaptă a podiumului la 68 de kilograme, categorie la care, la Moscova, în ’80, a triumfat.

 

RadioRomaniaInternational · România la Jocurile Olimpice – 19.07.2024

 

Foto: Fauzan Saari / unsplash.com
Sport la RRI vineri, 03 aprilie 2026

Poveşti din lumea sportului românesc – Montevideo 1930

Transatlanticul Conte Verde, la bordul căruia se aflau şi fotbaliştii români, a ajuns în Uruguay în ziua de 2 iulie 1930. Echipa a locuit...

Poveşti din lumea sportului românesc – Montevideo 1930
Sursă foto: pixabay.com
Sport la RRI joi, 02 aprilie 2026

Povești din lumea sportului românesc – Drumul spre Montevideo (II)

Partea a doua a drumului tricolorilor către prima ediţie a Campionatului Mondial începe în ziua de 19 iunie 1930, când echipa de fotbal a...

Povești din lumea sportului românesc – Drumul spre Montevideo (II)
Sursă foto: pixabay.com
Sport la RRI miercuri, 01 aprilie 2026

Povesti din lumea sportului românesc

Între 13 şi 30 iulie 1930 a avut loc, în Uruguay, prima ediţie a Cupei Mondiale la fotbal. Printre cele 13 echipe care au luat parte la...

Povesti din lumea sportului românesc
Ivan Patzaichin (Sursa foto: COSR)
Sport la RRI marți, 31 martie 2026

Poveşti din lumea sportului românesc – Campionul cu pagaia ruptă

Ivan Patzaichin a fost cel mai mare canoist român al tuturor timpurilor. De-a lungul carierei sale, a câstigat 8 titluri de campion mondial, între...

Poveşti din lumea sportului românesc – Campionul cu pagaia ruptă
Sport la RRI luni, 30 martie 2026

Poveşti din lumea sportului românesc – Sevilla, 1986

Pentru tinerele generaţii de iubitori ai fotbalului, este greu de crezut că echipele din România s-au aflat, la un moment dat în topurile...

Poveşti din lumea sportului românesc – Sevilla, 1986
Sport la RRI duminică, 29 martie 2026

Tenis de masă: România participă cu patru sportivi la Cupa Mondială de la Macao

Desfăşurată în perioada 30 martie – 5 aprilie, competiţia va reuni 48 de jucătoare şi 48 de jucători, care vor fi împărţiţi în 16...

Tenis de masă: România participă cu patru sportivi la Cupa Mondială de la Macao
Sport la RRI vineri, 27 martie 2026

Povești din lumea sportului românesc – Nota 1 la gimnastică

Puține momente din istoria sportului au rămas, și după decenii, de neuitat pentru cei care le-au fost martori. În 1976, la Jocurile Olimpice de...

Povești din lumea sportului românesc – Nota 1 la gimnastică
Sport la RRI joi, 26 martie 2026

România, învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială

Naționala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Turciei (0-1), meci disputat în această seară, pe stadionul Beșiktaș din...

România, învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company