Mulţi părinţi nu ştiu ce fac şi cât timp petrec minorii pe internet. Această observaţie empirică, presupusă de majoritatea adulţilor, a primit, recent, şi o confirmare clară printr-o cercetare sociologică realizată de organizaţia Salvaţi Copiii din România.
Critic, istoric literar și profesor la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Bogdan Crețu este și romancier.
În zona istorică a Bucureştiului, aproape de centrul oraşului şi artere principale cum ar fi bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, se află sediul Institutului de Arheologie al Academiei Române, găzduit de casa Macca.
Încă din anii 1970-1980, clădirile care au aparținut unor platforme industriale dezafectate au început să fie reconvertite în scopuri culturale.
Recent, organizația Salvații Copiii din România a dat publicității o radiografie a situației minorilor din țara noastră, din care se detașează 10 puncte extrem de critice.
Spiritul civic de la oraș nu se manifestă doar în sensul exprimării unor nemulțumiri sau sesizării autorităților când lucrurile nu merg bine.
Celebrat în 2023 cu ocaza dublului tricentenar, domnitorul și cărturarul Dimitrie Cantemir s-a născut în 1673 la Iași și a murit la moșia sa din Rusia în 1723.
Ascultați aici emisunea Cultura română, acasă și în lume din 18.01.2024
Într-o perioadă în care sunt descoperite sau redescoperite gastronomii exotice sau puțin cunoscute și se inventează combinații culinare de tip fusion, România nu putea să nu fie absorbită de acest curent.
Ascultați aici emisunea Radioul tău din 16.01.2024
Capitală cu mari probleme de poluare, Bucureștiul este deficitar și la numărul de metri pătrați de spațiu verde. Iar această situație reflectă, de fapt, starea actuală a legislației în domeniu.
Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale celebrată în data nașterii poetului Mihai Eminescu, Memorialul de la Ipotești (locul de lângă Botoșani unde a copilărit poetul) își decernează premiile anuale.
Ascultați aici emisiunea Pauza Mare din 28.12.2023
Situat în partea central-estică a Bucureştiului, parcul Alexandru Ioan Cuza se întinde pe 85 de hectare şi este una dintre cele mai mari suprafeţe amenajate de spaţiu verde din capitală, având de asemenea şi un lac în centrul său.