Situat în centrul României, la Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA este una dintre cele mai importante instituții etnomuzeale din România și, mai ales, un spațiu al experiențelor.
Dacă vă place vinul și ați dori să vizitați cramele din România, însă nu știți exact ce presupune o astfel de vizită și unde să mergeți, ediția de azi a rubricii noastre va răspunde acestor întrebări.
Are peste 2,4 milioane de locuitori şi se află pe locul şase ca dimensiune în topul oraşelor din Uniunea Europeană. Bucureştiul figurează, alături de litoralul Mării Negre, Delta Dunării, Bucovina şi Maramureş, pe lista preferinţelor turiştilor străini
Mergem azi în nordul României, în Maramureș, zonă recunoscută pentru tradiții și meșteșuguri.
Deşi este mai puţin frecventată de turişti, partea estică a Transilvaniei, respectiv arealul judeţelor Covasna şi Harghita, are multe lucruri de oferit.
Pământ încărcat de istorie și plin de legende, Dobrogea își atrage turiștii în primul rând prin multiculturalitate.
Ne îndreptăm azi către nordul României și ne oprim în județul Bistrița-Năsăud. Se pot practica aici toate formele de turism. Și, deși partea montană atrage majoritatea turiștilor, noi ne oprim azi în reședința de județ, în orașul Bistrița.
Ne oprim astăzi în zona de sud-vest a Transilvaniei într-unul dintre orașele europene cu un brand turistic și comercial pe termen lung: Cealaltă capitală, alături de întâmpinarea Bine ați venit în cea mai mare cetate din România!.
Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României şi vizităm Parcul Național Retezat, din masivului muntos cu acelaşi nume, în Carpaţii Meridionali.
Din ce în ce mai mulți turiști aleg să-și petreacă vacanțele în destinații ecoturistice, în natură, manifestând totodată un respect deosebit pentru mediul înconjurător.
Ne oprim azi pe litoralul românesc al Mării Negre, în orașul Constanța.
Ne îndreptăm azi spre litoralul românesc și ne oprim în Muzeul de istorie națională și arheologie din Constanța, unul dintre cele mai bogate muzee din România.
Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe o lungime de 245 km. Marea are o salinitate redusă, iar țărmul uniform şi orientarea plajelor cu strat gros de nisip spre răsărit creează premisele unei vacanțe relaxante.
Ne îndreptăm către partea sudică a litoralului Românesc, spre una dintre cele mai vechi așezări din România, Mangalia, unde se află un monument istoric impresionant: moscheea Esmahan Sultan.
Vă invităm azi într-una dintre cele mai mari stațiuni balneare din România: Băile Govora.