Uniunea Europeană își intensifică eforturile de combatere a dezinformării legate de pandemia de coronavirus, în condițiile în care o parte dintre narațiunile false o vizează și sunt menite să o destabilizeze.
Cel mai mare contract de finanțare semnat până acum de Consiliul Județean Caraș-Severin cu Agenţia de Dezvoltare Regională Vest se află în linie dreaptă.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, 16 iunie, un mesaj cu prilejul ceremoniei de dezvelire şi binecuvântare a bustului Papei Francisc.
Guvernul a adoptat în ședința de marți hotărârea pentru prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de miercuri, 17 iunie, dată de la care vor fi ridicate mai multe restricții în România, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Ne îndreptăm azi către centrul României, spre una dintre porțile de intrare în Parcul Național Piatra Craiului: Zărnești.
În ultima perioadă am descoperit tot felul de răspunsuri la criza provocată de pandemia cu Covid -19. Am descoperit cum, obligaţi să se izoleze, oamenii şi-au mutat cam toată viaţa în online.
250 de noi cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în România de la ultima informare. Totalul celor infectați a urcat la 22.415, informează GCS.
Încă zece decese din cauza SARS-Cov-2 au fost înregistrate în România. Bilanțul a ajuns la 1437, informează GCS.
În România, mandatele aleşilor locali au fost prelungite până la 1 noiembrie. Votul final a fost dat de deputaţi, după o decizie similară, săptămâna trecută, în Senat.
România stă bine la capitolul acoperirea rețelelor de internet, dar rămâne printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai slabe performanțe privind integrarea tehnologiilor digitale în economia națională.
Zilele trecute, în România, numărul cazurilor noi de COVID-19 a fost aproape zilnic în creștere, iar numărul vindecărilor în scădere. De aceea, specialiștii fac apel la responsabilitate.
La punctele de frontieră au efectuat, luni, formalităţi de control aproximativ 65.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu 28.900 de mijloace de transport (dintre care 12.760 de automarfare), informează IGPF.
În societatea actuală, spațiul oferă suport pentru infrastructura de telecomunicații care reprezintă, pentru fiecare dintre noi, normalitatea timpului în care trăim.
Oana Arsenoi are 28 de ani și este originară din Iași. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă cultură, moștenind acest interes de la tatăl sau, antreprenor în domeniul muzical.
În primăvara anului 1990, la scurt timp după evenimentele din decembrie, Radioul public începea să îşi construiască o sursă solidă de informaţii, care să îi permită transmiterea rapidă a unor ştiri diversificate şi de calitate.