În pieţele agroalimentare din România şi-a făcut apariţia, în această perioadă, mazărea proaspătă. Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul.
Structurile Uniunii Europene coboară tot mai mult spre cetăţean şi individ, spre drepturile şi viaţa sa.
Directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi (IEH) pentru românii de pretutindeni, Zvetlana Ileana Preoteasa, se află în Spania, în perioada 31 mai – 2 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Coralie Chambon, din Franţa, studentă Erasmus la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 30 mai 2014.
Cei 32 de europarlamentari români, aleşi în scrutinul de duminică, îşi schiţează, deja, agenda politică pentru mandatul de la Bruxelles.
Autoritătile române pregătesc măsuri de reducere a fiscalităţii, dar şi de stimulare a pieţei muncii.
Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, a fost ales, joi, în funtea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Biroul Electoral Central de la Bucureşti a înmânat certificatele doveditoare ale alegerii celor 32 de europarlamentari români. Rezultatele finale...
De la început, amintim că şoferii implicaţi în accidente uşoare, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale ale autovehiculelor, nu au nevoie de documente de constatare întocmite de Poliţia Română.
In ultimii ani, tot mai multe școli din România implementează proiecte educaționale ecologice. In cadrul acestora, elevii învață cum să protejeze natura, prin reciclare, colectarea deșeurilor, plantări, protejarea biodiversităţii.
Educaţia şi protejarea biodiversităţii, pe agenda europeană săptămâna aceasta.
Ministerul român de Externe îşi menţine recomandarea ca cetăţenii români, inclusiv reprezentanţii mass-media, să părăsească imediat teritoriul peninsulei Crimeea, precum şi regiunile Doneţk şi Lugansk.