La 20 decembrie este Ignatul, o zi în care, în tot spaţiul românesc, gospodarii taie porcul, după un ritual special, de la sacrificarea animalului şi până obţinerea unor preparate tradiţionale, precum cârnaţii, toba, caltaboşul sau şunculiţa.
La 20 decembrie este Ignatul, o zi în care, în tot spaţiul românesc, gospodarii taie porcul, după un ritual special, de la sacrificarea animalului şi până obţinerea unor preparate tradiţionale, precum cârnaţii, toba, caltaboşul sau şunculiţa.
Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia cetăţenilor români care doresc să îşi petreacă vacanţa de iarnă în afara graniţelor ţării, Ghidul de Iarnă.
Alice Paterson, din Marea Britanie, director de campanie la Hospice Casa Speranței.
1989 a fost un an mirabil, unul dintre acei ani care rămân în istorie fără drept de apel. Ţările mai mult sau mai puţin central-europene– Bulgaria, Cehoslovacia de atunci, Polonia, România şi Ungaria – erau trecute în Estul continentului
“Sunteţi bineveniţi, este titlul scrisorii deschise adresate de prestigioasa publicaţie britanică The Economist românilor şi bulgarilor, pentru care Londra este obligată să ridice, de la 1 ianuarie, restricţiile de pe piaţa muncii.
Sistemul de educaţie din Rep.Moldova va fi destinatarul unui ajutor de 20 de milioane de euro. Expeditorul este România vecină, cea care a promis o asistenţă financiară nerambursabilă mai largă.
Parlamentul Republicii Moldova, ex-sovietica, majoritar romanofona a votat un proiect de lege prin care Crăciunul, sărbătorit pe stil nou în ziua...
Principalul eveniment sportiv al sfârşitului de săptămână are loc în Serbia. Este vorba de Campionatul Mondial de handbal feminin, competiţie la care a luat parte şi Naţionala României.
Pentru această ediţie, ne-am gândit să vă prezentăm unele tarife practicate de structurile de cazare din România în perioada Crăciunului şi Revelionului.
O echipă de cercetători români a făcut o descoperire care ar putea schimba lumea medicală. Specialiştii spun că este o descoperire de Premiul Nobel, dar nesiguranţa în ceea ce priveşte finanţarea ei în România pune în pericol invenţia.
Ministerul român de Externe reaminteşte cetăţenilor români care se deplasează pe teritoriul Croaţiei că autorităţile locale au introdus obligaţia de echipare a vehiculelor cu echipamente speciale de iarnă.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat bugetul de stat al României pe 2014, după ce guvernul condus de Victor Ponta a amânat cu trei luni măsura introducerii unei accize suplimentare la carburanţi.
Românii marchează, în aceste zile, 24 de ani de la Revoluţia anticomunistă.
Opt cetăţeni români şi doi sirieni, membri de familie, au fost repatriaţi la cerere, miercuri, din Siria prin Liban, informează MAE de la...