Ministrul român al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat lansarea, de la anul, a unui nou pachet de servicii medicale de bază.
Românii sunt, per ansamblu, un câştig pentru economiile ţărilor în care muncesc. Este concluzia unui raport al Comisiei Europene, care, astfel, respinge ipoteza că românii, alături bulgari, sunt mai mult o povară pentru economiile statelor membre.
Legea împotriva fumatului a fost votată marţi în Parlamentul European. După luni de negocieri, s-a decis adoptarea unor norme noi pentru stoparea acestui fenomen tot mai răspândit, care afectează sănătatea a sute de mii de cetăţeni europeni.
În urmă cu doi ani, aripa locală a unei fundaţii internaţionale a adus în România câteva zeci de vaci irlandeze din rasa Holstein Friza, recunoscută pentru producţia ridicată de lapte şi adaptabilitatea rapidă la condiţii climatice diferite.
Amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor şi apoi tocate, zacusca este un aperitiv excelent, fiind servit pe felii de pâine.
Amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor şi apoi tocate, zacusca este un aperitiv excelent, fiind servit pe felii de pâine.
Noi tensiuni preşedinte-premier; Raport european amânat; Fonduri comunitare pentru dezvoltare: Ministrul de externe în vizită la Londra...
Ministrul roman de Externe, Titus Corlatean si omologul sau bulgar, Kristian Vigenin vor face demersuri pentru o decizie favorabila privind aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen.
Temă recurentă de aproape un deceniu, închisorile secrete ale CIA din Europa, înclusiv din România, ţin din nou prim-planul dezbaterilor publice.
Vreau să mulţumesc poporului spaniol, autorităţilor spaniole, pentru faptul că îi tratează pe românii din Spania ca pe nişte prieteni, ca pe nişte cetăţeni europeni, a declarat premierul Victor Ponta la recepţia de Ziua Hispanităţii.
Echipa de fotbal a României întâlneşte, în această seară, formaţia Andorrei, în penultimul joc din calificările pentru Cupa Mondială de anul viitor.
“În ţările non-UE unde trăiesc importante comunităţi de români nu s-au implementat încă mecanisme de susţinere de către stat a presei în limba minorităţilor, bazate pe criterii stricte şi obiective,...
Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, piaţa funciară din România va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014.
Aprobat, săptămâna trecută, de guvern, un nou Cod Silvic ar urma să fie adoptat de Parlament după dezbateri în regim de urgenţă.
La Bucureşti au avut loc negocieri între guvern, sindicate şi patronate. Liderii sindicali au cerut reintroducerea contractului colectiv de munca la nivel naţional, însă patronatele nu au fost de acord.