Naţionala feminină de tenis a României a învins Serbia cu 4-0 în play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup, meci disputat în Serbia.
Ascultați aici emisunea Zi-le d-alea, d-ale noastre! din 12.11.2023
Un nou pachet de finanțare își propune să ducă la eradicarea poliomielitei. Comisia Europeană, BEI și Fundația Bill și Melinda Gates au anunțat un parteneriat în acest sens.
54% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani afirmă că au fost afectați emoțional sau jigniți în spațiul virtual.
MAE: Alţi 86 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora au ieșit, duminică, 12 noiembrie 2023,, din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Egipt) și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.
Festivalul de Film Evreiesc începe duminică seara, la Bucureşti. Ajuns la a 13-a ediție, Festivalul reprezintă una dintre cele mai importante manifestări din România dedicate filmului și culturii evreiești.
MAE: Punctul de trecere a frontierei de la Rafah a fost redeschis duminică. 101 cetăţeni români şi membri de familie vor fi evacuaţi duminică.
Printre străinii care la începutul modernizării țărilor române au venit aici ca să ajute s-a numărat și medicul Iuliu Barasch.
IGPF: 93.560 persoane, dintre care 9.484 de ucraineni au intrat, sâmbătă, în România.
MAE: Cei 41 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora evacuați din Fâșia Gaza au fost transportați în România la bordul unei aeronave militare.
Săptămâna Filmului Maghiar începe, duminică, la Bucureşti. Evenimentul a ajuns la cea de-a XVII-a ediţie. Până pe 19 noiembrie vor fi prezentate 26 de filme.
A trecut mai bine de o lună de la masacrul ce a aruncat Orientul Apropiat din nou în război.
У Бістріці саксонці заснували міський населений пункт за моделлю середньовічних міст Західної Європи, місто, яке з часом набуло важливості, ставши одним із семи бургів або саксонських фортець Трансільванії: Зібенбурген...
Echipa feminină de tenis a României a învins, sâmbătă, formaţia Serbiei cu scorul de 4-0, în play-off-ul pentru Grupa Mondială a competiţiei Billie Jean King Cup, după victoria din meciul de dublu.
MAE: Departamentul de Protecţie Civilă şi Managementul Situaţiilor de Urgenţă islandez a declarat stare de urgenţă din cauza pericolului de erupţie vulcanică în zona Sundhnjukagir, la nord de oraşul Grindavik.