Rețeaua feroviară a Uniunii Europene este o parte extrem de importantă a infrastructurii pentru mobilitate, coeziune, dezvoltare și reducerea poluării. Executivul european facilitează călătoria cu trenul pentru pasageri printr-un pachet legislativ care împrumută prevederi din practicile transportului aerian.
Uniunea Europeană își consolidează strategia energetică prin dezvoltarea energiei eoliene offshore, în special în Marea Nordului, pentru a crește securitatea energetică și a reduce dependențele externe.
În intervenția sa în fața eurodeputaților din Comisia pentru Securitate și Apărare, Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius a atras atenția că ritmul lent al procedurilor legislative riscă să lase Europa vulnerabilă în fața amenințărilor externe.
Corupția în UE rămâne o problemă majoră, percepută de 74% dintre cetățeni ca fiind larg răspândită, deși progresele stagnează la o medie de 62 de puncte. Fenomenul afectează inechitatea socială și dezvoltarea, cu variații mari între statele membre, România fiind printre țările care raportează o percepție ridicată a creșterii corupției.
De ziua Europei, preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE) a reafirmat faptul că în faţa numeroaselor provocări cu care ne confruntăm astăzi, Europa nu are nevoie de mai puține voci civice, ci de unele mai puternice, precum şi de o încredere reînnoită că participarea contează.
Deputații europeni au susținut un raport care stabilește prioritățile bugetului UE pentru 2027. Bugetul pentru anul următor ar trebui să joace un rol cheie în promovarea coeziunii, a locurilor de muncă de calitate și a democrației.
Uniunea Europeană propune consolidarea Spațiului European de Cercetare (ERA) printr-un nou cadru legislativ care să reducă fragmentarea, să îmbunătățească condițiile de muncă ale cercetătorilor și să stimuleze cooperarea între statele membre.
Desfășurată la Erevan, reuniunea Comunității politice europene a marcat apropierea UE de Caucazul de sud, dar și întărirea cooperării cu Canada.
Alocarea resurselor financiare pentru dotarea punctelor vamale din Uniunea Europeană (UE), în special în perioada se concentrează pe modernizare tehnologică, digitalizare și securizarea frontierelor externe. Principala sursă de finanțare la nivel european este Instrumentul de Sprijin Financiar pentru Echipamente Vamale (Customs Control Equipment Instrument - CCEI), parte a Fondului pentru Managementul Integrat al Frontierelor. Cu toate acestea, este nevoie ca în noul Cadru Financiar Multianual, să fie prevăzute resurse financiare alocate autorităților vamale pentru dotare, sunt de părere parlamentarii europeni.
Expansiunea rapidă a tehnologiilor digitale a adus oportunități remarcabile, dar și provocări fără precedent pentru siguranța tinerelor generații. În contextul în care abuzurile din mediul virtual devin un fenomen global îngrijorător, Uniunea Europeană adoptă măsuri ferme pentru a reglementa și a securiza acest spațiu. „Planul de acțiune împotriva hărțuirii cibernetice” este o inițiativă prin care instituțiile comunitare propun trecerea de la acțiuni izolate la o strategie comună, aplicabilă în toate statele membre.
AccelerateEU este setul de instrumente al Comisiei menit să ofere ajutor imediat gospodăriilor și industriilor europene, în special celor mai vulnerabile, plasând în același timp Europa pe o traiectorie constantă către independența energetică.
Uniunea Europeană adoptă măsuri pentru a limita impactul creșterii prețurilor la energie și pentru a consolida securitatea energetică, prin reducerea dependenței de combustibilii fosili și dezvoltarea unei piețe energetice mai integrate. Inițiativele includ sprijin pentru consumatori și industrie, investiții în infrastructură și energie curată.
Instituțiile financiar-bancare ale Uniunii Europene sunt în alertă în a monitoriza provocările economice, monetare și geopolitice cu care blocul european se confruntă. Astfel, având informații credibile în spate, Banca Centrală Europeană se concentrează pe măsuri de stabilitate economică și monetară.
Sărăcia poate fi combătută prin educație. La Bruxelles, europarlamentarii români au cerut suplimentarea bugetului UE pentru educație, doar așa mai mulți copii din zonele vulnerabile ar putea avea acces la școli.
Comisia Europeană a făcut un pas important în ceea ce privește protecția minorilor în mediul online. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat lansarea unei noi aplicații europene de verificare a vârstei.