Noul cadru al UE pentru reziliența la schimbările climatice
Comisia Europeană transmite un semnal serios de alarmă: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul planetei! În acest context, Bruxelles-ul vine cu reguli noi pentru a spori reziliența Uniunii Europene la schimbările climatice.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Luminița Voinea, 30.10.2026, 10:38
Vara aceasta, secetele și valurile de căldură prelungite au alimentat incendii de vegetație periculoase, iar unele dintre cele mai mari râuri din Europa au atins noi recorduri la nivelurile scăzute ale apelor. De asemenea, în ultimii ani s-au produs și inundații devastatoare.
Toate acestea au arătat consecințele grave pe care le pot avea schimbările climatice asupra cetățenilor, a întreprinderilor și a infrastructurii. Un procent de 75 % dintre europeni locuiesc în orașe și în zone urbane. Ei resimt direct impactul schimbărilor climatice.
În acest context, Comisia Europeană a prezentat în urmă cu câteva zile, un cadru privind reziliența la schimbările climatice, pentru o Europă mai bine pregătită și mai protejată în fața riscurilor.
Oficialii europeni au estimat că pierderile economice ca urmare a daunelor provocate de schimbările climatice în perioada 2022-2025 s-au ridicat la 50 de miliarde de euro pe an.
Iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara că „rata de încălzire a Europei este dublă față de cea globală”.
Noul cadrul propus de oficialii europeni urmăreşte integrarea rezilienţei climatice în principalele domenii ale politicilor interne şi externe ale Uniunii Europene și oferă sprijin autorităţilor locale şi regionale prin proiecte-pilot şi servicii specializate de consiliere.
Se preconizează că adaptarea infrastructurii și a economiei Europei la condițiile climatice viitoare va necesita investiții de aproximativ 70 de miliarde euro pe an. Însă, Bruxelles-ul subliniază că investiţiile în adaptarea la schimbările climatice ar putea genera beneficii de peste zece ori mai mari decât sumele iniţiale investite, prin evitarea pierderilor şi a pagubelor.
Pe lângă noul cadru, Comisia a propus o Lege privind rezilienţa climatică, menită să stabilească un reper comun pentru evoluţia încălzirii globale şi să introducă planuri strategice unice pentru fiecare stat membru.
Comisia Europeană a anunţat că va începe imediat punerea în aplicare a noilor reguli.