Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Viitorul hranei în UE

Viitorul alimentaţiei în Uniunea Europeană va fi dezbătut astăzi la Bruxelles de experţi şi factori de decizie europeni.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Viitorul hranei în UE
Viitorul hranei în UE

, 20.11.2019, 09:25

Viitorul alimentaţiei în Uniunea Europeană va fi dezbătut astăzi la Bruxelles de experţi şi factori de decizie europeni. Vor fi prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai marilor companii producătoare de alimente, ai organizaţiilor de protecţie a consumatorilor, mediul academic şi societatea civilă. Organizatorul evenimentului este Institutul European pentru Inovaţie si Tehnologie în parteneriat cu think-thank-ul Prietenii Europei.

Experţii din întreaga lume au căzut demult de acord că actualele modalităţi în care ne producem hrana la nivel global nu mai sunt sustenabile. Planeta nu mai poate face faţă cererilor de resurse, malnutriţia şi obezitatea au devenit pandemice, calitatea solului a scăzut, biodiversitatea s-a redus, iar schimbările climatice sunt imposibil de ignorat.

Cercetările actuale asupra consumerismului, metodelor moderne din agricultură şi zootehnie şi introducerii tehnologiilor digitale în industria alimentară arată însă că există şanse de adaptare.

La conferinţa de astăzi vor participa reprezentanţi ai Comisiei, Parlamentului European şi Consiliului, alături de alte agenţii europene specializate.

Cum poate Europa să îşi valorifice cât mai bine potenţialul de cercetare pentru a-şi îmbunătăţi producţia şi consumul de alimente? Dispunem oare de calităţile antreprenoriale şi de mecanismele investiţionale pentru dezvoltarea şi aducerea pe piaţă a inovaţiilor în domeniul agro-alimentar? Ce politici trebuie aplicate pentru un viitor bun al alimentaţiei în Europa şi cum va putea Uniunea Europeană să asigure coerenţa şi complementaritatea acestora ? Sunt doar câteva din temele de discuţie propuse în sesiunea plenară a conferinţei.

Vor urma apoi trei workshopuri interactive.

Primul se va concentra pe implicarea consumatorilor în revoluţionarea sistemului alimentar, ştiut fiind că preferinţele acestora dictează de fapt strategiile producătorilor de alimente?



Cum putem mări încrederea între producători şi consumatori prin soluţii digitale şi ce contribuţii pot aduce oraşele şi regiunile la transformarea industriei alimentare ?
Al doilea workshop se va concentra pe viitorul producţiei de proteine, în contextul în care tradiţia cărnii şi a laptelui tinde să fie înlocuită de noi surse precum algele, plantele sau insectele. Cum pot fi convinşi oamenii să mănânce mai sănătos şi sustenabil, cum găsim echilibrul între inovaţie, acceptarea hranei la consum şi producţia la o scară convenabilă investitorilor, sau cum facem tranzitia către diete bazate mai puţin pe carne ?

Al treilea workshop va aborda efectele introducerii tehnologiilor digitale în industria alimentară.

Concluziile conferinţei vor fi folosite la elaborarea unui set de recomandări care să îmbunătăţească legislaţia europeană în domeniul alimentar, în contextul în care noua Comisie îsi va incepe mandatul la sfârşitul anului, iar noul program de Cercetare-Inovare Horizon Europe este în dezbatere la nivelul Parlamentului şi Consiliului.

Foto: AS_Photography / pixabay.com
Europa la zi vineri, 31 iulie 2026

UE amendează Google cu 890 milioane de euro pentru încălcări ale Regulamentului privind pieţele digitale

Este cea mai mare sancţiune impusă vreodată de Bruxelles unei companii în temeiul Regulamentului european privind pieţele digitale – o...

UE amendează Google cu 890 milioane de euro pentru încălcări ale Regulamentului privind pieţele digitale
Foto: pixabay.com
Europa la zi joi, 30 iulie 2026

UE pregătește o protecție comună a depozitelor bancare și servicii bancare mai ușor accesibile peste granițe

Comisia Europeană pregăteşte noi măsuri pentru consolidarea sectorului bancar şi pentru stimularea investiţiilor în economia Uniunii....

UE pregătește o protecție comună a depozitelor bancare și servicii bancare mai ușor accesibile peste granițe
Dubravka Suica (Foto: Copyright European Union , 2026 Source EC - Audiovisual Service Photographer : Lukasz Kobus)
Europa la zi miercuri, 29 iulie 2026

Raport demografic UE

„Schimbările demografice nu se vor întâmpla într-un viitor îndepărtat, au loc chiar acum și afectează toate generațiile și regiunile din...

Raport demografic UE
Energie (foto: AlexanderStein / pixabay.com)
Europa la zi marți, 28 iulie 2026

Au intrat în vigoare noile norme europene în domeniul energiei

Noile norme privind piața energiei electrice au intrat în vigoare în întreaga Uniune Europeană pe 17 iulie, în timp ce prevederile pentru...

Au intrat în vigoare noile norme europene în domeniul energiei
Europa la zi luni, 27 iulie 2026

Stagiile Bluebook, deschise în premieră pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Unul dintre cele mai prestigioase și competitive programe de practică din instituțiile Uniunii Europene, Bluebook, este deschis de acum și pentru...

Stagiile Bluebook, deschise în premieră pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic
Europa la zi vineri, 24 iulie 2026

Obligații de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de IA

Dezvoltarea rapidă a sistemelor de inteligență artificială face din ce în ce mai dificilă distincția dintre conținutul generat de aceste...

Obligații de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de IA
Europa la zi joi, 23 iulie 2026

Ucraina primeşte un împrumut de 3,9 miliarde de euro de la UE pentru drone

Împrumutul Uniunii Europene a fost decis la începutul acestui an şi prevede 60 de miliarde de euro pentru ajutor militar şi 30 de miliarde ca...

Ucraina primeşte un împrumut de 3,9 miliarde de euro de la UE pentru drone
Europa la zi miercuri, 22 iulie 2026

UE obligă Google să permită mai multă concurență pe Android și în Search

Comisia Europeană obligă Google să le ofere mai mult acces concurenţilor săi, atât pe telefoanele cu sistem Android, cât şi în domeniul...

UE obligă Google să permită mai multă concurență pe Android și în Search

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company