Măsuri pentru inteligență artificială etică și sigură în UE
Comisia Europeană a lansat o etapă-pilot, parte a procesului de consolidare a încrederii în inteligenţa artificială, prin adoptarea unor orientări în materie de etică...
Corina Cristea, 17.04.2019, 11:00
Comisia Europeană a lansat o etapă-pilot, parte a procesului de
consolidare a încrederii în inteligenţa artificială, prin adoptarea unor
orientări în materie de etică, pornind de la activitatea desfășurată de
un grup de experți la nivel înalt, constituit în iunie 2018. Inteligența
artificială poate aduce beneficii într-o gamă largă de sectoare, cum ar fi
asistența medicală, consumul de energie, automobilele, agricultura, schimbările
climatice și gestionarea riscurilor financiare. De asemenea, inteligenţa
artificială poate contribui la detectarea fraudelor și a amenințărilor
cibernetice și permite autorităților de aplicare a legii să combată criminalitatea
într-un mod mai eficient.
Inteligenţa artificială aduce, însă, și noi provocări
pentru viitorul locurilor de muncă și ridică probleme juridice și etice. Abordarea
Comisiei este trilaterală: instituie cerințele-cheie pentru o inteligență
artificială de încredere, demarează o etapă-pilot la scară largă pentru părțile
interesate și depune eforturi în vederea ajungerii la un consens internațional
în ceea ce privește dezvoltarea unei inteligențe artificiale centrate pe
factorul uman.
Comisarul pentru
economie digitală și societate digitală, Mariya Gabriel: Obiectivul
strategiei noastre este simplu: să oferim Europei tehnologii bazate pe
inteligență artificială, care sunt atât eficiente, cât și centrate pe om. Etica
și dezvoltarea economică a inteligenței artificiale nu se opun, dimpotrivă!
Încrederea cetățenilor noștri în inteligența artificială este esențială pentru
a profita din plin de avantajele pe care le aduce tehnologia. Transformarea
digitală, inovațiile, progresele tehnologice, economia digitală trebuie să fie
articulate într-un mod etic.
Câteva
aspecte esenţiale au fost identificate pentru o inteligenţă artificială de
încredere. Astfel, sistemele de inteligenţă artificială ar trebui să faciliteze
existenţa unor societăţi echitabile prin sprijinirea implicării factorului uman
şi a respectării drepturilor fundamentale.
În acelaşi timp, o inteligenţă artificială în care putem
avea încredere presupune ca algoritmii să fie siguri, fiabili și suficient de
solizi pentru a face față erorilor sau inconsecvențelor; cetățenii ar trebui să
dețină controlul deplin asupra propriilor date, care să nu fie utilizate în
scopuri prejudiciabile sau discriminatorii; ar trebui asigurată trasabilitatea
sistemelor de inteligenţă artificială. Nu în ultimul rând, ar trebui instituite mecanisme care să asigure
responsabilitatea și răspunderea sistemelor de inteligenţă artificială și a
acțiunilor acestora.