Date despre înnoptările turistice în statele UE
Lunile iulie și august au adunat aproape o treime din totalul înnoptărilor turistice de anul trecut. Rezervările de cazare prin platformele online au continuat să crească în primul trimestru din 2026.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Lică Manolache, 08.07.2026, 15:51
Aproape o treime (31,1%) din totalul nopților petrecute anul trecut în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în lunile iulie și august, două dintre cele mai aglomerate luni pentru domeniul ospitalității. Potrivit datelor publicate marți de Eurostat, toate cele 27 de state membre au înregistrat un vârf în cele două luni estivale.
Caracterul sezonier al turismului este determinat de factori de mediu, cum ar fi condițiile climatice și localizarea geografică, dar și de influențele sociale și culturale, cum ar fi vacanțele școlare, subliniază Eurostat.
Fluctuația sezonieră a fost foarte pronunțată în Croația, unde 54,5% din înnoptările turiștilor în 2025 au fost înregistrate în iulie și august. Bulgaria (43,4%) și Grecia (41,6%) au raportat, de asemenea, cifre peste media Uniunii. România se află într-un un grup de șapte țări cu ponderi între 30% și 40%, alături de Franța, Slovenia, Italia, Suedia, Danemarca și Luxemburg.
Cele mai scăzute ponderi în iulie și august s-au înregistrat în Malta (21,9%), Germania (24%) și Finlanda (24,1%). Luna august, cea mai aglomerată lună din anul trecut, numărul înnoptărilor din UE a fost de peste 3,6 ori mai decât în ianuarie, cea mai puțin aglomerată lună. Diferențele sunt semnificative între statele membre. Astfel, în Croația, înnoptările în august au fost de peste 41,1 ori mai multe decât cele din ianuarie, în timp ce în Grecia raportul acestea au crescut de 20,5 ori peste prima lună a anului.
Numărul înnoptărilor turistice în statele UE (2021-2026, trim I) / Infografic: Eurostat
Un al set de date publicat săptămâna trecută de Eurostat arată că, în primele trei luni ale anului 2026, oaspeții au petrecut 144,3 milioane de nopți în unitățile de cazare pe termen scurt din UE, rezervate prin platforme online precum Airbnb, Booking sau Expedia. Numărul total al înnoptărilor din primul trimestru al anului a crescut cu 9,7% comparativ cu același trimestru din 2025, respectiv cu 16,6% comparativ cu același trimestru din 2024.
Datele colectate în ultimul trimestru al anului 2025 arată că cele mai populare regiuni pentru cazarea pe termen scurt rezervată prin platforme online au fost Andaluzia (9,9 milioane de nopți) și Insulele Canare (8,2 milioane) din Spania și Ile-de-France (7,2 milioane) din Franța. Cele 10 cele mai populare regiuni turistice au fost toate situate în doar 3 țări ale UE: 5 în Spania, 3 în Franța și 2 în Italia. În România, cele mai populare regiuni pentru înnoptările din ultimul trimestru al anului trecut au fost București-Ilfov (peste 950.000), respectiv Centru țării (peste 610.000).
În primele șapte țări ale UE cele mai vizitate în primul trimestru – Franța, Spania, Italia, Germania, Polonia, Austria și Portugalia – nopțile de cazare ale oaspeților au crescut în primul trimestru al anului în curs. Germania (+14,9%), Italia (+14,7%) și Polonia (+11,9%) au înregistrat creșteri de două cifre, iar celelalte patru au înregistrat creșteri de o singură cifră: Franța (+8,1%), Spania (+6,5%), Portugalia (+4,9%) și Austria (+4,0%).
Numărul rezervărilor prin platforme online (2023-2026, trim I) / Infografic: Eurostat

