Cadrul Financiar Multianual (CFM) post-2020 reprezintă un amplu subiect de dezbatere pentru statele membre ale Uniunii Europene dat fiind că stabilește prioritățile politice ce vor fi finanțate în perioada 2021 - 2027.
Strategia Uniunii Europene privind Piața Unică Digitală reprezintă o temă de discuție ce s-a aflat tot mai mult pe agenda factorilor de decizie în ultimii ani.
Vineri 19 aprilie, Centrul Europe Direct București a organizat concursul de dezbateri academice pe teme europene de actualitate intitulat EU dezbat, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității București.
În data de 10 aprilie a.c., Centrul Europe Direct București a fost invitat de Biroul de Legătură al Parlamentului European să participe cu Caravana de Teatru Forum Stă în puterea ta să schimbi ceva!.
În perioada 11-12 aprilie, a avut loc la București cea de a 7-a ediție a Forumului EUROSFAT
Evoluția Uniunii Europene (UE) a arătat că progresul economic nu poate fi obținut fără cel social, că o economie competitivă și stabilă pe termen lung nu poate fi întemeiată în absența politicilor de educație și formare...
Începând cu 1 ianuarie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să inaugureze o nouă practică ce prevede o fază necontencioasă specifică pentru toate statele contractante...
Ce este economia circulară și cum poate fi pus în practică acest concept în România?
Pe 4 aprilie, Centrul Europe Direct București, partenerii săi de la Institutul Român pentru Drepturile Omului și cei 9 tineri actori amatori au pornit din nou la drum cu Caravana de Teatru Forum Stă în puterea ta să schimbi ceva!.
La data de 3 aprilie, Centrul Europe Direct București din cadrul Institutului European din România a organizat evenimentul în format world café Sunt tânăr și votez pentru viitorul Europei!
Ghid privind art. 8 din Convenție – Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței.
Luna trecută, Parlamentul European (PE) a organizat consultarea Spune-ți părerea cu privire la ce ar trebui să facă PE pentru tineri.
Institutul European din România vă invită să parcurgeți studiul Revitalizarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării - între priorități politice și interese economice.
EuroIMPACT a fost un amplu eveniment de comunicare şi informare, organizat în cadrul proiectului Informarea şi îmbunătăţirea comunicării privind politica de coeziune în România.
A apărut cel de-al 37-lea număr al Buletinului informativ electronic al Europe Direct Bucureşti! Acesta poate fi descărcat...