Circa 44% din populaţia României trăieşte în mediul rural şi tot aici, conform statisticilor, numărul gospodăriilor aflate în pragul sărăciei este mai mare decât în zona urbană, prin urmare şi al copiilor.
Omenirea se reface greu după un război. În afara distrugerilor materiale, oamenii trebuie să se vindece după traumele pierderilor celor dragi, ceea ce necesită un timp mai îndelungat.
Muzeul Naţional al Unirii din Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia şi-a sporit anul acesta atractivitatea.
Cele mai așteptate premiere românești ale anului sunt prezente la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, între 25 mai și 3 iunie, la Cluj-Napoca.
Comisia Europeană are datoria să protejeze companiile europene. Acum trebuie să acţionăm, a declarat preşedintele forului european, Jean-Claude Juncker.
Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei este o arie naturală protejată situată în partea sud-vestică a României, pe teritoriile județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.
În paralel cu datele oficiale, dar complementar cu ele, diverşi experţi în educaţie şi asociaţii non-guvernamentale din domeniu fac propriile lor evaluări ale sistemului de învăţământ.
De la lupta pentru Africa, așa cum am fost denumită cucerirea Africii de puterile europene după 1880, lumea a evoluat către decolonizarea sa.
Irina Gudană, Raluca Sabău, Roxana Pop, Romeo Cuc, Mihai Gheorghe şi Vlad Tomei...au avut poftă de joacă.
Între 5 și 13 mai, Teatrul Național din Timișoara a organizat a XXIII-a ediție a Festivalului European al Spectacolului - Festivalul Dramaturgiei Românești, pe scurt, FEST - FDR.
Pe o suprafață de 14.800 de hectare, la aproximativ 200 de km nord de București, se întinde Parcul Național Piatra Craiului, în zona unuia dintre cele mai spectaculoase masive muntoase din România.
Comuna Arieşeni este un punct de intrare în Parcul Natural Apuseni. Oferta de turism activ este diversificată, de la drumeţii pe timp de vară, la schi de tură, iarna, pe trasee turistice.
În anul când se marchează Centenarul Marii Unirii de la 1 decembrie 1918, dar şi Anul European al Patrimoniului, barometrul de consum cultural, în mod firesc, se axează pe percepţiile românilor privind identitatea şi valorificarea patrimoniului
Pe 4 mai 2018, la Cluj, a încetat din viață la 88 de ani opozanta anticomunistă Doina Cornea. În spațiul românesc și în mediile activismului civic european, numele ei nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Suntem invitaţi să petrecem, mai întâi, o noapte în zona Grădinii Icoanei din București. Un prim pas făcut de mai mulţi actori culturali pentru a afla cum poate fi valorificat potentialul cultural al unui cartier cu valoare istorică.