Între 7 şi 13 iunie s-a desfăşurat la Timişoara secţiunea FEST a FEST-FDR 2015 (Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti), eveniment organizat de Teatrul Naţional Timişoara.
Membră a NATO din 2004, România îşi armonizează strategia militară cu cea a partenerilor săi aliaţi.
ergem astăzi în centrul ţării, în Sibiu, în staţiunea balenoclimaterică Ocna Sibiului. Aceasta este cunoscută datorită celor 15 lacuri sărate din zonă, cu proprietăţi curative.
Nu sunt evenimente neplăcute, ci tragice, în toate sensurile. În sensul costurilor de vieţi umane, individuale, cât şi al costului colectiv.
Un eveniment ajuns la a cincea ediţie îşi propune să dea posibilitatea femeilor să se exprime sub diferite forme.
ONU estimează ca peste 60 de mii de emigranţi au încercat să traverseze Mediterana de la începutul acestui an, iar 1.800 dintre aceştia au murit în naufragiile vaselor precare şi supraaglomerate.
Mergem astăzi în centrul României, în judeţul Sibiu, destinaţia perfectă de vacanţă pentru toată familia.
Într-o vreme când ecologia, economia socială şi renaşterea tradiţiilor rurale sunt subiecte mult discutate, există şi oameni care au curajul să le îmbine pe toate.
La 20 mai 1990, după cinci luni de la răsturnarea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, românii cu drept de vot erau chemaţi la urne pentru a-şi alege atât preşedintele, cât şi reprezentanţii din cele două macere ale Parlamentului.
Dacă viaţa de zi cu zi ne-a îndepărtat de experienţele autentic naturale, la Grădina botanică din Galaţi s-a organizat o Grădină Senzorială.
În pregătirea lansării Arhivei Dansului Românesc, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti prezintă expoziţia Muzeul Dansului Modern şi Contemporan.
Crearea Uniunii Energetice se numără între proiectele prioritare ale Comisiei Europene pentru perioada 2014-2019, fapt menţionat, de altfel, de preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker.
A doua zonă ca biodiversitate a României după Delta Dunării se află la numai 39 de km Bucureşti.
n România mai sunt peste 200 de instituţii de protectie a copilului cu câteva zeci de mii de copii, adolescenţi şi tineri are nu au pe nimeni şi nimic al lor.
Statul naţional s-a bazat pe apelul la o majoritate naţională pentru a se fonda. Dar în statul naţional, odată înființat, au existat şi minorităţi care chiar şi în absenţa unor politici de deznaţionalizare tind să se asimileze.