Poveşti de la Casa Capşa
Pe vremea când Bucureştiul era recunoscut drept Micul Paris, apărea cofetăria Casa Capşa, înfiinţată la mijlocul secolului al XIX-lea de patru frați – Vasile, Anton, Constantin şi Grigore – nepoţii unui cojocar macedo-român.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ana-Maria Cononovici, 22.04.2025, 17:00
Pe vremea când Bucureştiul era recunoscut drept Micul Paris, apărea cofetăria Casa Capşa, înfiinţată la mijlocul secolului al XIX-lea de patru frați – Vasile, Anton, Constantin şi Grigore – nepoţii unui cojocar macedo-român. În timp localul de pe Calea Victoriei a devenit cunoscut în toată Europa și a ţesut în jurul său istorii boeme, aici revenind oameni importanţi în epocă, actori, scriitori, poeţi şi politicieni români, dar şi tot felul de pierde-vară, loc unde tachinările erau la ordinea zilei. Există astfel şi un celebru catren semnat de Nicolae Crevedia, tatăl lui Eugen Barbu, legat de injuriile pe care și le adresau scriitorii vremii, în vestita cafenea: „La Capşa, unde vin toţi seniorii/ Local cu două mari despărţituri:/ Într-una se mănâncă prăjituri,/ Într-una se mănâncă scriitorii”.
Casa Capşa cunoaşte o cădere în uitare în timpul perioadei comuniste şi o timidă revenire după 1989. Astăzi, mai multe evenimente organizate aici spun poveştile inedite ce s-au depănat în această clădire istorică.
Mirona Noru, director de vânzări, ne-a povestit: “Noi facem foarte des tururi organizate în care spunem povestea hotelului, povestea cofetăriei și povestea cafenelei care ne-a făcut celebri. Ne plimbăm prin hotel, prin Salonul roșu, prin Salonul albastru, spunem povestea fiecărui element pe care îl vizualizăm, iar la final ne oprim la o prăjitură delicioasă unde povestim un pic despre istoria fiecărei prăjituri, Jofra fiind prăjitura care ne-a făcut celebrii la nivel internațional. Povestea, din perspectiva noastră, este că a fost creată în 1920 de echipa Casei Capșa, nu de Grigore Capșa, pentru că în 1920 Grigore Capsa nu mai trăia. El a murit în anul 1902. Dar ne mândrim cu faptul că numele său a rămas atât de celebru încât se consideră că el a inventat această prăjitură. A fost făcută pentru mareșalul Joffre, după victoria din Primul Război Mondial. Este o formă cilindrică pentru a imita cascheta franceză şi este făcută din ciocolată neagră, pentru că Mareșalul Joffre, se știa, suferea de diabet. Dar ciocolata neagră este o bază importantă pentru marea majoritate a prăjiturilor și bomboanelor noastre, pentru că și Grigore Capşa suferea de diabet. Este unul dintre motivele pentru care noi folosim ciocolată neagră cel mai mult în producția noastră. E un mic secret pe care vi-l spun acum și pe care îl spunem oamenilor care ne trec pragul atunci când au loc tururile ghidate.”
Iar iniţiativele nu se opresc aici, după cum ne-a spus Mirona Noru: “Ne dorim în luna mai să vă tentăm cu anumite tururi ghidate în camerele de hotel. Momentan suntem în zona de documentare, respectiv încercăm să identificăm ce personalitate a stat în ce cameră anume. De exemplu, Păstorel Teodoreanu, dacă putem folosi acest cuvânt, era un influencer pentru Casa Capsa, respectiv el atrăgea foarte mulți clienți aici. O particularitate a hotelului, deschis în anul 1881, este că nu se făcea cazarea pe bază de check-in, ca în ziua de astăzi, respectiv nu puteai să vii la recepție, trebuia să fii recomandat de cineva. Asta era o particularitate a hotelului nostru. Și Păstorel Teodoreanu făcea foarte multe recomandări. Pe baza documentației pe care o avem, acum încercăm să ne dăm seama cine în ce cameră a stat, astfel încât turul să fie unul cât mai interesant și informațiile cât mai aproape de realitatea de atunci.”
Istoria ne spune că multe opere literare au pornit de aici, locul găzduind dezbateri formale sau informale. Mirona Noru: “Aceste dezbateri aveau loc în actualul Salon Roșu, respectiv fostul restaurant. O parte din el s-a transformat în cafeneaua care a fost deschisă în anul 1893. Un client fidel al Casei Capsa, de exemplu, era Liviu Rebreanu. Acesta venea adesea aici alături de vecinul său, Ion Minulescu. La un moment dat Rebreanu se știa că era foarte atras de romanele polițiste. Și-a scris singurul său roman polițist, “Amândoi” pe baza unei provocări lansate aici, la Casa Capşa. Un alt element pe care îl poate observa orice client care ne trece pragul acum în cofetărie, este că aproape fiecare masă are niște cartonașe personalizate, unde este scris așa, de exemplu, “masa lui Tudor Arghezi”. Aflăm, de exemplu, din jurnalele sale, din scrisorile sale, că îi plăcea să stea la canapelele mari de pluș, astfel încât ne-am dat seama care era masa dânsului și cartonașul a apărut curând pe masă. Deci, dacă ne treceți pragul, puteți să stați la una din mesele celebre ale scriitorilor, artiștilor care ne-au trecut pragul.”
Poveşti cu patina vremurilor ce amintesc de locul ce a contribuit la schimbarea gusturilor culinare româneşti dinspre cele ale deserturilor de influenţă turcească, către cele europene.
