Poveşti de pe Baltă!
Cartografii, interviuri cu oamenii locului, descoperiri privind cuvintele vechi și noi din vocabularul local, dar şi lucrări artistice sunt toate rezultate ale unui proiect multidisciplinar, desfăşurat în satul Luncaviţa.
Ana-Maria Cononovici, 15.10.2024, 17:32
Cartografii, interviuri cu oamenii locului, descoperiri privind cuvintele vechi și noi din vocabularul local, observându-se influențele lingvistice diverse ale minorităţilor turcești, bulgare și ucrainene, precum și felul în care acestea coexistă cu neologisme moderne, dar şi lucrări artistice sunt toate rezultate ale unui proiect multidisciplinar, desfăşurat în satul Luncaviţa, judeţul Tulcea.
Satul se află într-o fostă zonă inundabilă a Dunării, în prezent teren agricol. Şi pentru că a copilărit acolo, Dana Pârvulescu, coordonatoarea proiectului “Glossar Rezidenţă. Artă şi Antropologie”, a spus povestea acestei cercetări desfăşurate pe parcursul a doi ani: “Este spațiul în care am copilărit și în care am vrut să mă întorc într-o formulă în care să înțeleg ce s-a întâmplat cu el în ultimii ani, în ultimii 20-30 de ani, când schimbările au marcat cumva viața locuitorilor, dar și tot felul de schimbări care au fost în ultimii ani. Vorbim de la ecologie până la migrație ș.a.m.d. Vorbim deci de un spațiu aflat undeva în zona Dobrogei de Nord. Luncavița este situată pe drumul care leagă Galați de Tulcea, după ce treci Dunărea la Galați. Acest spațiu era un spațiu lacustru, îi spunem zona inundabilă a Dunării pentru că atunci când apa venea primăvara, efectiv apa bătea la porțile satului, la porțile caselor. Această zonă inundabilă a dispărut începând cu 1987, într-un proces de modernizare și de îndiguire a Dunării. Copilăria mea practic se desfășura mult în acest spațiu care era o baltă, o pădure de sălcii cu apă multă, cu nuferi, cu papură, era efectiv un univers lacustru.”
O realitate greu de imaginat azi de către cei ce văd acest spaţiu de 10 km dintre sat şi Dunăre, ne-a mai spus interlocutoarea noastră şi a adăugat: „Au fost graduale aceste schimbări. Inițial, pământul era foarte mănos după îndiguire. Oamenii aveau pământ în baltă și plantau acolo roșii, ardei, legume, floarea soarelui, toate plantele necesare traiului și erau foarte bogate recoltele. Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Avem în continuare niște canale care asigură irigația spațiului respectiv. În momentul ăsta se plantează grâu, cereale. Vorbim de un spațiu agricol aflat sub controlul omului, care este exploatat în această direcție a agriculturii.”
Un sat care a păstrat cumva pasul cu modernitatea, ceea ce a facilitat interacţiunea dintre artiști, antropologi și oamenii locului. Dana Pârvulescu: “A fost un experiment anul trecut, ei au mers destul de mult în teren împreună, pe de o parte artiștii încercând să documenteze ceea ce fac antropologii și antropologii scriind și luând foarte multe notițe din teren, pe care ulterior a trebuit să le pună cap la cap. Au și fost publicate două articole în direcția asta pe platforma Iscoada. Este un exercițiu de lucru interdisciplinar între artiști şi antropologi. Se influențează reciproc. Dacă la o primă vedere ar putea părea că munca lor nu interferează foarte mult, anul acesta aș putea spune că lucrurile s-au schimbat. E adevărat că unii dintre ei se cunoșteau dinainte și asta, evident, că ajută, alții cunoșteau deja spațiul în care urmau să meargă și să facă cercetare. Și atunci am sărit pașii aceștia de adaptare la un spațiu nou și la oameni noi. Eu cred mult în interdisciplinaritate și rezultatele unei munci împreună se văd cu totul altfel. De fapt asta se vede în expoziția de anul acesta: Glossar. Rezidență.”
Şi pentru că anul trecut, rezultatul rezidenţei de la Luncaviţa a fost expoziţia “Aici a fost cândva o apă”, care s-a desfășurat sub forma unui laborator, pentru care cei implicaţi continuau să adune materialele strânse în expoziție și să le panoteze, Dana Pârvulescu a precizat: “Practic în spațiul care ne-a găzduit, am montat o hartă care trimitea la fosta zonă inundabilă în care antropologii au inserat texte din interviurile avute cu locuitorii. Noi am cartografiat și am pus pe hartă locurile care arătau într-un anume fel în urmă cu 30-40 de ani. De exemplu, aici era casa în care se strângea peștele pescuit și de unde pleca mai departe. Chiar este un localnic care anul trecut spunea “pe unde trece acum mașina, înainte trecea căruța” și una din artistele prezente în expoziția de anul trecut a desenat urmele unor cai care realizau această trimitere la caii care mergeau înainte pe dig și acum nu mai vezi acești cai.
Anul acesta, unul dintre antropologi remarcă dispariția animalelor de povară și înlocuirea lor fie cu tricicletele electrice pentru deplasare, fie cu utilaje agricole. Există această pendulare între ceea ce s-a întâmplat anul trecut și anul acesta. Deci dacă anul trecut am marcat această hartă, care a fost elementul central al expoziției și pe care anul acesta, cu ajutorul școlii din sat, am reușit și am montat-o în școala din sat, ca să servească drept material didactic pentru copiii de acolo, anul acesta Glossar e puțin mai specific. Anul trecut am făcut o serie de ateliere cu copiii în rezidență și copiii foloseau acest termen de baltă. Și apoi când eu i-am întrebat dacă ştiu că aici era o apă, de ce cred că se numește baltă, ei nu știau să spună. Se refereau la acel pământ arid când vorbeau despre baltă.”
Expoziţia poate fi văzută până pe 22 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român din Bucureşti, la Sala Acvariu, dar cercetarea continuă şi cine ştie ce altceva se va mai evidenţia.
