Tradiţii de Anul Nou
Urare tradiţională, pluguşorul păstrează scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ana-Maria Cononovici, 01.01.2019, 12:23
Aho, aho, copii şi fraţi,/Staţi puţin şi nu mânaţi,/Lângă boi
v-alăturaţi/Şi cuvântul
mi-ascultaţi este strigarea ce se aude cel mai des de Anul Nou la români. Am
venit cu Pluguşorul, pentru a vă ura noroc, sănătate şi belşug!
Urare tradiţională, pluguşorul
păstrează scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. Este
întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar
plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural,
mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul
pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică. Recitată
într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe măsură ce se
apropie de sfârşit.
De Anul Nou, în gospodăriile
tradiţionale, dar chiar şi în oraşe, se păstrează obiceiul cetelor ce merg din
casă în casă, respectiv pe străzi, urmând datinile străbune. Sorcova,
Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai
frumoase obiceiuri, păstrate din
moşi-strămoşi.
În satele bucovinene se
obişnuieşte ca mascaţii să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate:
ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii,
bunghierii etc.
Umblatul cu Ursul este întâlnit
doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe
cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri
roşii. Masca este condusă de un ursar, însoţită de muzicanţi şi urmată,
adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în
rolul puiului de urs). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi
ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai
ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și
fertilizarea solului în noul an.
Există ipoteza că la originea acestui obicei
s-ar afla un cult traco-getic. Eugen Amaria, care conduce ceata ce colindă cu
Ursul, din comuna Preuteşti, judeţul Suceava, ne-a povestit despre acest joc
tradiţional: Cu jocul Ursului Jocul Ursului este în felul
următor: intră în scenă oamenii îmbrăcaţi în urs, urşii, pe coate şi în
genunchi, se ridică sus (pe două picioare), mor, apoi se descântă ursul, învie
şi apoi dansează şi iese din scenă. Suntem 13 oameni, alături de cei care fac
muzica. Costumele sunt cusute de noi din piei de oaie, fiecare participant îşi
face costumul lui cum vrea, iar muzicanţii sunt în costume populare
tradiţionale. La noi se colindă din 31 decembrie până în anul nou, Se alungă
spiritele rele sperând să vină altele mai bune, marcând trecerea dintr-un an în
celălalt.
Cosmin Rusu, membru al grupului
Străjerii din Dolheşti – Suceava, colindă reprezentând personajul ţiganului
într-o altă ceată de colindatori din Bucovina şi ne-a explicat:
Am venit cu Capra, Dansul măştilor,
Dansul urşilor, Dansul Ţiganilor, pe care îl prezint eu, un dans tradiţional
românesc pe care îl păstrăm încă din străbuni. Este un dans al sărbătorilor de
iarnă şi întâmpină venirea iernii. Odată cu venirea ţiganilor, vin şi
sărbătorile.
Umblatul cu Capra ţine, de
regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje
biblice sunt înlocuite acum de masca unui singur animal, al cărui nume variază
de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în
Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi
Oltenia, capra este denumită brezaia (din cauza înfăţişării pestriţe a
măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se face dintr-un
lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie
roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită,
sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea. Cercetătorii presupun ca dansul
caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor zoomorfe (căiuţii – feciori
travestiţi în cai, ţurca – masca de taur), întâlnite în satele românesti la
vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi
renasterii divinităţii.
Un obicei pitoresc este păstrat
la Cavnic, în judeţul Maramureş. Aici, începând de la Crăciun şi până la
începutul lunii ianuarie, când oamenii sărbătoresc Crăciunul cel bătrân
pentru simplul fapt că respectă întocmai obiceiurile ştiute de demult, când
Naşterea Domnului era marcată în calendarul de rit vechi, colindă Brondoşii. Cine
sunt brondoşii ne spune Ioana Petruţ , managerul Casei de cultură din Cavnic: Se spune că în trecut au alungat tătarii, care veniseră aici, la
Cavnic, în 1717, iar în zilele noastre alungă spiritele rele. Aşa spun oamenii
locului că i-au speriat (pe tătari) şi au fugit pentru că nu ştiau cine îi
atacă şi de atunci acest obicei. Au rămas până în zilele noastre aceşti mascaţi
şi colindă casele şi străzile. Majoritatea băieţilor au haine de Brondoşi.
În prima zi a noului an, se
merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi
belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei
care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce
vine. (Şt.B)
