Calitatea vieții la români

37% dintre români sunt nemulțumiți de calitatea vieții lor de zi cu zi, cu mult peste media europeană care este de 17%.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Roxana Vasile, 21.10.2026, 19:00

Calitatea vieţii măsoară gradul general de bunăstare, confort și fericire al unei persoane în societate, fiind, în consecință, un concept multidimensional complex.

Când vorbim de calitatea vieții ne referim, desigur, în primul rând, la sănătatea fizică și psihică: starea de bine biologică, lipsa durerii sau a afecțiunilor cronice, energia zilnică, echilibrul emoțional și sănătatea mintală. Dar a avea o viață de calitate presupune a avea și condiții materiale: un venit decent, siguranță financiară, accesul la hrană, îmbrăcăminte și locuință adecvată. Apoi, contează relațiile sociale și mediul: interacțiunile cu familia, cu prietenii, cu întreaga comunitate. Calitatea vieții cuprinde, în egală măsură, satisfacția profesională, dar și echilibrul dintre viața personală și cea profesională. În această ecuație intră, totodată, încrederea în instituţii sau calitatea serviciilor publice.

În România, calitatea vieții este caracterizată printr-un contrast puternic între creșterea economică generală de după Revoluția anti-comunistă din 1989, adică din ultimii circa 35 de ani, satisfacția declarată a unor segmente de populație, dar și rămânerea în urmă față de media Uniunii Europene.

Cel mai recent barometru al Parlamentului European dat publicității la jumătatea acestui an arată că 63% dintre români se declară mulțumiți de calitatea vieții lor, în timp ce media europeană este de 83%. Dintre cei care nu simt lipsuri în privința calității vieții, cei mai mulți au un nivel înalt de educație.

De cealaltă parte, 37% dintre locuitorii din România sunt nemulțumiți de traiul lor de zi cu zi, cu mult peste media europeană care este de doar 17%. Ce diferențiază calitatea vieții unui român de cea a unui vest-european? Academicianul Cătălin Zamfir, sociolog, director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, crede că de vină sunt, în parte, politicile publice:

ʺDiferenţele economice sunt foarte mari, ele chiar se accentuează. Or, diferenţele economice explică şi diferenţele de sănătate, şi de educaţie ș.a.m.d. Pe de altă parte, s-a adăugat și un deficit de politică socială. Sistemul de sănătate are mari probleme, educaţia are mari probleme, deficitul de cercetare ştiinţifică şi-a adus contribuţia sa, pentru că toate datele arată că România este pe ultimul sau penultimul loc în finanţarea cercetării ştiinţifice, la diferenţe mari de celelalte ţări foste în tranziţie.ʺ

Întrebați ce ar putea să le îmbunătățească traiul, cei mai mulți români spun că ar fi nevoie de soluții pentru o situație financiară mai bună. Puterea de cumpărare și nivelul veniturilor rămân sub media europeană, inflația și costul vieții exercitând presiuni mari asupra gospodăriilor. Dar ei arată cu degetul, în egală măsură, spre serviciile medicale, infrastructura spitalicească și accesul la tratamente de calitate, care sunt considerate de mulți deficitare. Românii mai resimt acut că rata scăzută a natalității și îmbătrânirea populației pun o presiune tot mai mare asupra pieței muncii și a sistemului de pensii. Percep, de asemenea, existența unei prăpastii uriașe între mediul urban și cel rural, unde populația în vârstă cu venituri mici se confruntă cu sărăcie uneori lucie și lipsa serviciilor de bază.

Din nou, academicianul Cătălin Zamfir:  ʺÎn ultimii 30 şi ceva de ani, diferenţele economice şi sociale dintre zonele României s-au accentuat dramatic, asta este cauza propriu-zisă. Până în 1989, politica comunistă a avut ca obiectiv o anumită dezvoltare, să zicem, echilibrată între zone. Politica tranziţiei a accentuat enorm diferenţa între zone.ʺ

Totul contribuie la o mai bună sau, după caz, la o mai proastă calitate a vieții – sănătatea, accesul la servicii şi tratamente, alimentaţia, calitatea aerului şi apei, poluarea, stresul, condiţiile de muncă şi de viaţă. Or, în România, încă există destule neajunsuri în politicile aplicate în aceste domenii.

Directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române:  ʺDrama este că sunt dezechilibre în toate zonele şi politica cea mai bună, după părerea mea, este o abordare echilibrată a creşterii – şi economice, şi a educaţiei, şi a sănătăţii, şi a cercetării ştiinţifice şi o atenţie mai mare acordată promovării, să zicem, înţelepciunii de viaţă, adică acea înțelepciune antică ce a pus accentul foarte mare pe înțelepciunea personală.ʺ

Căci – crede academicianul Cătălin Zamfir – până la urmă, nu este important doar câţi ani trăim, ci mai ales cum trăim. Iar una din principalele resurse ale calității vieții este înţelepciunea individuală:

ʺModul în care oamenii îşi gândesc propria viaţă, stilul de viaţă ales, contribuie foarte mult, pentru că sunt dificultăţi mari în stilurile de viaţă actuale. Este adevărat că problemele economice, politicile sociale au condus şi ele la dezorganizarea competenţei oamenilor în gândirea propriilor stiluri de viaţă, dar trebuie să acordăm o importanţă mare stilului de viaţă, modului în care oamenii utilizează resursele alea limitate care există.ʺ

Ideal pentru o viață frumoasă – spune academicianul Cătălin Zamfir – ar fi revenirea la înţelepciunea antică care plasează calitatea vieții în interiorul ființei umane, definind-o nu prin acumularea de bunuri materiale, ci prin cultivarea caracterului, a echilibrului mental și a relațiilor armonioase. Cumpătarea și calea de mijloc; pacea interioară și acceptarea așa cum sunt a lucrurilor pe care nu le putem controla (vremea, economia ori acțiunile altora); cultivarea prieteniei și savurarea plăcerilor simple, precum și echilibrul dintre minte, corp și natură – toate aceste intuiții antice ale calității vieții sunt confirmate de știința modernă. Psihologia pozitivă, neuroștiințele și studiile medicale moderne arată că reducerea stresului, moderația alimentară, mișcarea și conexiunile sociale profunde sunt fundamentele unei vieți lungi și de calitate.