Pirmithi – S-cutrimburarâ munțâl’i – țințea parti
S-cutrimburarâ munțâl’i - țințea parti di Cola Fudulea pirmith spusu di Cristian Stere Ș-dupâ ți cânticlu aestu va s-arâsunâ pisti munțâ ș-va s-da hâbari că Celniclu isusi nveastâ – ș-nu di ițido! – cu câtâ mirachi va s-ascoalâ doilli mproști, cu chilchița mutatâ nsus, va s-pitreacâ brațlu ndreptu un dupâ-alantu ș-va s-bea arâchia ași, ligaț ca ocllilli di singir, va s-bași pi gurâ, aclo, la el acasâ, iu soea ș-vițiñilli va s-mutreascâ cu ocllilli zgârliț ș-cu gurli câscati...
Tașcu Lala, 08.10.2025, 15:05
Pirmithi – S-cutrimburarâ munțâl’i – țințea parti
di Cola Fudulea pirmith spusu di Cristian Stere:
S-cutrimburarâ munțâl’i – țințea parti
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian Stere
Ș-dupâ ți cânticlu aestu va s-arâsunâ pisti munțâ ș-va s-da hâbari că Celniclu isusi nveastâ – ș-nu di ițido! – cu câtâ mirachi va s-ascoalâ doilli mproști, cu chilchița mutatâ nsus, va s-pitreacâ brațlu ndreptu un dupâ-alantu ș-va s-bea arâchia ași, ligaț ca ocllilli di singir, va s-bași pi gurâ, aclo, la el acasâ, iu soea ș-vițiñilli va s-mutreascâ cu ocllilli zgârliț ș-cu gurli câscati… Canda avea zurlusitâ, can nu putea sâ-lli bagâ mâna… Niți barim nicuchira-a lui, cari, mârata, apufusi unâoarâ sâ-lli șuțâ mintea, ma aveai cu cari s-azburăști?
– Câțe, bârbate, s-aspârdzem haraua-a aluștor tiniri? Noi u-avem ândreaptâ di multu cuscrilla, mea, aoa, dip ningâ noi, vițiñlli aești s-ti lla haraua, cari nâ si uidisescu…
– Cuuuum?! Ma știi ți-ñi cafțâ tini? S-dipun di pi binec și s-mi-alin pi mulâ! Tini ai minti i nu-ai?! Dimec, s-alas numta și s-arâescu dupâ pâlluri?! lli-u tâlle el nârâit și mullarea achicâsi câ-și bati gura digeaba.
Aoa, la aeșțâ vițiñi eara mintea-a lui? Pi elli ll-avea agârșitâ di canda nu lli-avea ndâmusitâ canâoarâ. Mintea a lui alâga niheamâ ma largu, tu munțâlli ancupâraț di aestu celnic, iu creaști nai ma buna iarbâ ti oi. Aclo va ș-aducâ ș-el suta di oi, cari pisti un an va s-adarâ dauâ suti, pisti altu an patru suti, ș-ași dipriunâ… Tu maș ândoi añi, el – că ari cumandu – va lu-agiungâ pi Celniclu cuscru tu aveari, va s-aibâ muntili a lui, maș a lui, iu cupiili di oi va s-arâeascâ, iu pisti treidzâț di picurari va li aibâ ngâtan. Va s-aibâ lumea ti ți s-lu-anchizmuseascâ… Canda el nu vidzu că niscânțâ, ore ș-tutâ hoara, lu-anchizmusescu nica di tora? Aide! Țâ aflași omlu!…
Ași minduea fendâ-su ali Haidi, Sâmbătâ, ti prândzu oarâ, tu cafine, cându un nipot di frati vini sâ-lli greascâ acasâ, că ari lucru.. Fârâ s-an-treabâ ti ți lucru alli grescu acasâ, s-asculă preagalea, mută area ndzeanâ, mutri la alanțâ di nsus, ancâlar di pi avearea ți nica di tora âll si parea că u-ari, arâsi și arucă ndauâ zboarâ câtâ ațelli di nuntru:
– Lucrul nu-ari bitiseari, cându țâ yini oaspi un celnic. Tut taha vrei s-adari ma multi, tut cafțâ s-lu-aștepțâ ma ghini. Ș-fârâ ma marli a casâlliei, nu-ari lucru ndreptu ca lumea… S-șuțâ dapoea câtâ nipot-su:
– Du-ti ș-dzâ-lâ că tora yin!
Nipot-su deadi fuga, s-feați afan ș-cându mâritlu oarfân iși pi uși niți că bâgă di oarâ cum lumea ahurhi s-ciuciurâ ș-cum intrarâ niscânțâ ta s-aspunâ pirmitlu ali Haidi ș-al Dami. Gllemlu ahurhi deapinâ ș-lumea, cari pânâ tora nu ștea dup țiva, di iu li-află pi tuti? Un vițin aspuni că, di pi uhticilu dit uborlu a lui, nu di puțâni ori ari vidzutâ cum Haida ș-Dami adra muabeti pisti gardu, altu că șidea di zbor dip aproapea, “gurâ cu gurâ”, ș-altu că-lli ciuciură unâ moași, ma s-agârși cari, că, tu Dumânica ți câdzu ploaea ațea zurla, cându tutâ lumea eara la numtâ, feata intrâ acasâ ș-că dapoea el, dimec Dami, s-feați că s-duț pânâ la el acasâ ma iși agoñia, șidzu ascumtu dupâ poñi ș-dupâ puțânâ oarâ, pi dupâ llianuri, ca țiva fur, s-aurlă ân casâ, la featâ, di iu iși dupâ vârâ sihati, poati ș-cama di sihati…
Cându fendâ-su ali Haidi agiumsi acasâ, huzmetea eara alâsatâ dit mâñi, tutâ fumeallia și soea șidea mproastâ. Limnusitâ ș-teasâ pi crivati, mă-sa a featâlliei pârea că-ș da suflitlu. Cându avdzâ el ți puturâ s-lli-adarâ vițiñillii (nu ți lli-adră Haida, ma Dami; ș-dapoea nu Dami, ma fendâ-su ș-mâ-sa-a aluștui…) “că maș elli doillii stipsescu, cari altu!, elli au bâgatâ pi cali ahtari lucru alceac, di nâ adrăm pezâ tu lumi!” gri el, aurlă ca zulapea, s-himusi nafoarâ ca tufanea ș-ahurhi s- fuvirseascâ vițiñillii cari, di arșini, s-avea ncllisâ ân casâ.
– Tâpoara ti voi, alceațlli a lumillei, oarfâñi di unâ etâ, foclu ș-pira s-vâ ardâ!
Cu tâpoara mutatâ ndzeanâ s-sâlighi câtâ casa a vițiñilor – cari armasirâ nclliși ân casâ – soea âl țânu, ma nu putu s-lli-apridunâ gura, ncâcerli țânurâ ași vârâ sâptâmânâ ș-cama. Cându huzmetea aestâ s-anviclle, agrul om âși hipsi tu minti maș unâ idei cari lli-u spusi ș-a mulliari-sai:
– Va s-yinâ ea acasâ… cât va s-șadâ tu munțâ… Va u-azgrum i va u-aspindzur… di mâñili aesti va s-moarâ!
Teasi mâñili ș-feați cu eali cum va u-azgrumâ i va u aspindzurâ…
Bana tu munțâ ari câllurli a llei. Oamiñi i prici, imiri i agri, ma bâneadzâ aclo, lipseaști s-li cunoascâ. Altâ culae nu-ari ș-ațel cari nu li știi, nu ș-ari multi dzâli. Dami ș-Haida, tiniri ca lumachea di primvearâ, nu-avea ma multu di optusprâdzați añi, di iu sâ ștea elli cum poț s-bânedz prit ascumtișurli dit munțâ? Tut cu frica-n sin, s-nu-lli veadâ vârâ, s-nu-lli vatâmâ furllii, s-nu cadâ uspeț la vârâ licnie di luchi, s-nu s-andâmuseascâ cu ursa i s-nu lâ easâ ân cali mirili, ahurhirâ s-hibâ astuhinaț di turlii-turlii di gaileadz.
Nai ma marli gaile eara că, anvârliga di hoara a lor, nu putea s-anvârteascâ, ștea ghini că aclo eara câftaț, ași că alinarâ muntili, s-arcarâ cât ma alargu di casâ, cându ncalar pi calli, cându cu elli di câpestru, pânâ cându achicâsirâ că, ma nsus, nu-ari cali ti prâvdzâ. Lișor lucru s-lâ scoț câpeastrili și sâ-lli sâlighești, ca sâ-lli cadâ pișchesi la vârâ ți lu-avinâ tihea i la vârâ zulapi agiunâ.
Ma cum foamea lli-astreasi, că fudzirâ cât puturâ di agoñia, farâ s-llia țiva, dip țiva, câti nu lâ lipsea! Maș foamea? Ama nopțâli arăț di pi munti, fârâ doagâ, fârâ altu vârâ nvâlimintu dicât maș iarbâ ș-frândzi uscati la soari?
Minduirâ elli ghini ș-agiumsirâ la mintea că lipseaști s-dipunâ Dumânica mpâzari, tu câsâbălu ți s-videa alargu, tu vali. Vindurâ callilli pi aguñiseari și ncupârarâ tut ți lâ lipsea prota sâptâmânâ di cându loarâ calea a muntilui: mâcari, ghium ti apâ, sâpuni, barbutâ, cheaptini ș-cusurafi, lucri ti nvâleari, pârpodz… ahât cât lâ tâllia mintea tu ațea oarâ ș-cât lli-alâsa punga, că lipsea s-țânâ și ndoi paradz alghi ti dzâli lăi. Cu tuti aesti, dzâlili trițea greu, nica ma greu.
Doi inși nu-agiundzi cându hii tinir ca elli, că nu bâneadzâ omlu maș cu vrearea. Munțâlli aești nu suntu golli, minduea elli, ari oamiñi pri-aoa, ma va sâ-lli cunoști, ari ș-culae, ma va s-u afli. Ași âș adusirâ aminti di Costa furlu cari, cu vârâ dauâ sâptâmâñi ma nghios, nu-l vizitâ el pi Dami, la stani, ta sâ-lli caftâ mâcari? Ma ațel easti altâ turlie di om, el eara di multu pulli di pâduri și cunuștea tuț munțâlli dit Machidunie! Canda lu-avdi, ca tora, cându-lli dzâțea:
– Vedz muntili ațel ți ș-ascundi creașticlu alargu, dupâ aestu di dinintea a noastrâ? Aclo, dip aproapea di cipit, ari un izvur ți easi di sum un gurgulli analtu și-ș disfați hirlu di apâ tu trei. Ningâ hirlu di nandreapta, pi un loc bâgat și mplin di cheatrâ, crescu trei chiñi ñiț, cât unâ boe di om, ș-di la poñi, ia, ca di-aoa la cutar, tu stizma di munti easti unâ guvâ ți s-duți multu nclo. Loai tu mânâ un lemnu di dzadâ, intrai multu nuntru ș-agiumșu truoarâ la niscânțâ udadz cu mușuteațâ di yisi. Dit udălu di nandreapta, unâ altâ guvâ cascâ pi stizmâ. Adrai unâ scarâ di funi, mi-alinai ș-aclo, tu un altu udâ iu prit cripituri dipun mundzâli di soari. Nuntru easti uscat și mușat ca tu palati! Ațel easti palatlu-a meu. Aduș leamni adrai cu eali unâ crivati, purtai iarbâ uscatâ ti strozmi și leamni ti foc. Mi minduii ghini, ș-tu dzâlili cându niorllii nvâlescu creașticlu di munti i noaptea, cându scutidea ti afireaști di oclliilli a lumilliei, va s-adar foc mari, va s-frig câpri agri ș-can nu va s-ducheascâ fumlu ș-añiurizma ți va s-alinâ pit cripituri ș-va s-arâspândeascâ pit niori. Aclo, nu calcâ cicior di om…
– Pi ningâ trastul cu mirindi âlli ded atumțea al Costa unâ iambulâ lae di câprinâ, cu oclli alghi. Cari știi ți somnu âlli calcâ furlu tu aestâ oarâ! Ți va s-hibâ s-câftăm ș-noi ațel palat? u-antribă tinirlu pi Haida-a lui.
Ghini dzâț, gri Haida și mutri nvirinatâ câtâ hoara a lor, cari lipsea s-hibâ câtâ iuva, alargu, dupâ muntili dit pâltărli a lor. Ma… ș-ahât alargu, Dame?
– Atumțea, io dzâc s-ti alas aoa și s-dau nâ fugâ pânâ la stani, la picurarlu-a nostru, vahi ari el vârâ praxi ti noi i poati s-nâ ascundâ iuva, pi-aproapea…
– Iu s-mi-alași aoa dip singurâ?! s-cutrimburâ Haida.
Alantâ dzuâ, cându agiumsirâ elli la stani, soarli s-avea alinatâ tu mesi di țer.
– Tu aestâ oarâ, oili suntu tu miridz. Ficiorllii a picurarlui dormu, ma el, cari nu-ari arihati, mari lucru ma s-nu lu-aflăm tu vuloagâ, dzâsi Dami peanarga, canda azbura singur.
Idyea oarâ, dit vuloagâ, s-avdza un cântic jilos ș-trimburat dit fluearâ ș-dapoea unâ boați scuturatâ di plângu. Cându tinirlli s-apruchearâ di vuloagâ, vidzurâ pomlu analtu ș-gros, di cari eara ndrupât aușlu picurar cari, tora, nu plândzea maș, ți azghilea. Ma cum deadi cu oclli di tiniri, âș aștearsi lâcriñili și nchisi câtâ elli.
– Vâ aștiptam… nica di prota dzuâ… ma ghini adrat că nu viñit atumțea, că aoa vâ câftarâ ș-va vâ caftâ… va vâ avinâ dipriunâ. Cu mintea a voastrâ, dip crehtâ, știu că nu vâ minduit la ți vâ așteaptâ. Intraț tu llianura ațea și aștiptaț-mi! Va mi tornu truoarâ.
Dupâ puțânâ oarâ, picurarlu s-turnâ cu disaga mplinâ.
– Aveț aoa multâ mâcari. Vâ hipșu nuntru dauâ chelli groasi, ti aștirnumintu, ș-unâ doagâ ti nvâleari. la spuni-ñi, naca știi țiva di doaga di câprinâ, ațea lae ș-cu oclli alghi?
Dami aplicâ caplu…
– U loași. Ghini adrași di u loași, s-hârsi picurarlu. Ș-dupâ maș niheamâ di oarâ tut el: Duțeț-vâ tora. Duțeț-vâ și s-nu vâ turnaț pri aoa, că vâ caftâ dzuâ ș-noapti. Aveț angâtan s-nu daț cu ocllilli di furi. Ma s-hibâ di-andâmusiț ursa, s-nu u cârtiț ici, fâțeț-vâ că nu u videț… Dumnidzâ s-hibâ cu voi!
Picurarlu s-apruche, alli bâșe pi frâmti, dupâ cari ascoasi dit gepi unâ aruveli.
– Lia-u, poati va ti lipseascâ!
Ș-câftă dapoea tu bârnu, di iu scoasi niscânti flurii ligati tu un piticuci, și-lli li hipsi al Dami tu gepi.
Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromânâ.
