Petru Vulcan

Poet, prozator, scriitor di teatru și publițistu. Puteț s-ascultaț puizii anyrâpsiti di Petru Vulcan ș-dghivâsiti di Aurica Piha și Cristian Stere.

Tașcu Lala, 12.05.2026, 23:16

Poet armân și român, prozator, scriitor di teatru și publițistu român. Easti faptu pi 25 di Cirișar anlu 1869, tu hoara Târnuva, ningâ Bituli și muri pi 5 di Șcurtu anlu 1922, Constanța (Custanța – pi armâneaști), tu Românie. Numa-a lui di familie l’i-eara Ghinu, a numa di Vulcan u lo dupâ un mari scriitor rumân.

Sculii-nviță tu hoara-a lui, Bituli și București. Lucră și-agiută multu ti criștearea-a culturâl’ei romaneascâ tu câsâbălu Constanța, tu chirolu cându s-trapsirâ Turțâl’i di-acloți. Fondă și condusi multi revisti iu bâgă și materiali ti-Armâñl’i ș-di scriitorl’i armâñi. Pi armâneaști u-ari publicatâ cartea di puizii “Picuralu din Pindu”, (republicatâ tu “Rivista di Litiraturâ și Studii aromâni” Tom XIV, 1999), Constanța, 1897, ți easti deftura carti di puizii armâneascâ, dupâ ațea-al Cosmu. Texti armâneșțâ ari ș-tu cartea “Anecdote și snoave”, Constanța, 1898. Cum aflăm pit cărțâ armasi și-un manuscris di-unâ piesâ di teatru cu titlul “Fârșiroatili”, cari lipseaști-aflari și publicari.

Pi rumâneaști ari-ngrâpsitâ multi cărțâ di puizii, prozâ și teatru, ma dit bana-armâneascâ li-ari-ngrâpsitâ și cărțâli: “Armâna”, Constanța, 1900, cari-i lugursit ti protlu roman soțial dit literatura rumâneascâ, (tradus pi-armâneaști di D. Cuvata și publicat di Editura Cartea Aromână, Constanța, 1996) și “Asasinarea lui Ștefan Mihăileanu”, Constanța, 1901, piesâ di teatru (tradusâ pi amâneaști și-așteaptâ publicari la Editura Cartea Aromână).

Picurarlu di la Pind

Strâbunlu-a meù că supsi spun
Di la nâ lupâ ñ-pari…
Și cu picurarl’i-a lui deadun
Bâgă-n dușmañi lâhtari…

Strâbunlu-a meù eara știut,
Un picurar aleptu;
A lui giunatic nintricut
Âl portu mini-n cheptu.

Din Pindu escu picurar
Cu-anami strâluțitâ,
Cu dorlu-n cheptu canda-i jear
Cu pirâ tru mâtritâ.

Anvârligaț-mi, gioñi mușeaț,
S-vâ cântu dit fluearâ
Un cântic armânescu, fraț,
Dușmañl’i tuț sâ-ñi chearâ.

Yiniț deadun, Moscopoleañi,
Cu Fârșiroț di mânâ,
Loaț și frațl’i Grâmusteañi,
S-u tindim hora-armânâ.

Sâ s-minâ loclu ți-l câlcăm,
Sâ s-minâ ș-cheatra-n dzeanâ,
Aslañi dit munti, sâ-nvițăm
Că-avem ș-noi drept ti banâ!

Că nâ duchim și-azâ vrem
Luñină multâ… multâ…
Tru unâ boați sâ spunem
Și lumea va nă-ascultâ.

Urbari ș-moarti a ților
Ți vrurâ ta s-nâ chearâ!
Ti marli-a nostu yinitor
Mulțâ-amiradz s-alumtarâ…

Sum pol’li al Pindu la gioc,
Cl’imaț-l’i-Armâñl’i s-yinâ,
S-aprindem a frațlor foc
Și s-aurlăm: “Luñinâ!”

Fârșiroatili

Tuț gionilii dit munțâ fudzirâ
Cu hil’l’i și-nveastili-a lor,
Dit munțâl’i Sulioț, alâvdaț,
Că-ași cu Vali s-uidisirâ
S-armânâ sum el, ma nu vor.
Și s-ducâ mul’ieri și bârbaț.

Și-a casilor a lor dit munti,
El’i singuri lâ deadirâ foc.
S-nu cadâ tu mânâ di Turț’.
Ia, tora-anda trec pi-unâ-apunti
La pirâ mâtrescu dit loc,
Și-arși pân tu suflit, âși fac cruț.

Oh, nica nâ oarâ ș-mâtrescu
La casili-a lor pristi mur!
Suschirâ Sulioțl’i cu foc:
Ma-n cali, cum imnâ, nu-și grescu,
Maș ocl’i zburăscu distur
Căndu ș-lu cher ațel loc…

Nâ parti ăn frâmtea-a l’ei ari
Pi Fotu Geavela-muntean,
Ți poati s-alumtâ cu ñil’i
Și Cadea-a lui sor cama mari
Cu fața-l’i aroși, mirgean,
Și-al Fotu Geavela trei hil’i.

Yin prefțâl’i cu cruțea tru mânâ,
Tu strañi di sirmâ-nviscuț;
Ma multu-s mârațl’i jiliț,
Bârbațl’i-s tu sàriț di lânâ
Mul’erli cu hil’l’i dâruț
Și tuț pân tu suflit lâiț.

Cu Boțari alanțâ ân frâmti
Pi ningâ Palasca,-alâvdat
Ti marli giunatic a lui
Ți totâna știe ta s-alumtâ;
Zalongu agiungu-amânat
Un loc maș ti hari ți nu-i.

Tu munti un preftu armasi
Cu treidzăț di gioñi Fârșiroț
S-u-arâdâ armata-al Vali,
S-u țânâ la loc ningâ casi
S-ascapâ Geavela cu toț…
Ma-alumta agoñea-ahurhi.

Ca frândza yin Turțâl’i di-alagâ,
Ca ploaea cum cadi ași:
Gâgoșlu azboairâ pi nâși:
Ma gioñl’i nu vor ta s-tragâ,
S-alumtâ și mor hârioși
Că-ascapâ a lor di Vali.

Nu mult dupâ-ațea-alumtari.
Vali s-hiumâsi ca turbat
S-astingâ și-alanț’ Sulioț
Și-agiumsi tu valea-ațea mari
Pi Fotu Geavela, bârbat,
Di numa-l’i ți treamburâ toț.

Fumeal’ea dârutâ și-u-adunâ
Tu mesi, Geavela, di-apoi
Un mari arocut el’i fac
Ș-s-alumtâ tu murgiu, pi lunâ,
Sulioțlii di cad vârnâ-ndoi
Pârințâl’i tu sândzâ tuț dzac’.

Ma Turțăl’i s-avea âmpârțâtâ
Ș-nâ parti agiumsi curând’
Sulioțl’i cu Boțari fugaț
Și-aeșțâ și-avea-ardâpsitâ
Fumeal’ea pi ohtu pân când’
S-alumtâ cu Turțâl’i turbaț.

Și-alumta-ahurhi dipiratâ:
Sulioțl’i cad un câti un.
Mul’erli mâtrea-acâțati-n cor,
Ș-cum cadi un hil’ ningâ tatâ,
Și-un plângu-ahurhescu deadun,
Cât ved di pi ohtu cum mor:

Un gioni dârut i un frati,
Atumțea cu tuti ân cor,
Un cântic amar fârșirot
Analțâ ân țer dipirati:
Ma ia-ù-o s-arupi din cor
Anveasta-ațea naua al Fot.

Și-nghios pristi chețâri s-arucâ
Și s-fați cumăț di cumăț;
Ma corlu s-adarâ la loc;
Alta-anda-nchiseaști ti ducâ
Cât veadi că mor nica-ahâț –
S-arucâ-n Zăndanea di foc.

Și unâ ași câti unâ
S-arup dipirati dit cor
Pân tuti aslanili cher.
Aproapea tufechli-arâsunâ;
Ma boațea di-a ților cari mor:
Cutreamburâ Domnul ân țer.

Revoluție

Neclu s-u liea și sculii
Și cu dascall’i deadun,
Arcaț cărțâli tu foc!
Limba-a noastâ el’i s-u știi
Azâ vrem pânâ di un,
Nu ca sâ-și batâ-agioc!

Prefțâl’i cântâ pit amvoní:
Didahii spun;
Noi țiva nu-acâchisim
Tradziț toaca pi câmbani,
Daț di-alaga gioñi deadun.
Dit bâseriț s-l’i-agunim!

I el’i limba s-nâ-ù zburascâ
I ș-si ducâ s-nu-l’i videm.
Noi him mulț’, el’i vârâ-ndoi.
Soe scumpâ armâneascâ.
Fâr el’i nu va s-chirem
El’i va s-chearâ fâr di noi!

’Stindzeț țerli, s-neargâ-anami.
Sârbâtoarea easti a lor!
Ari Dumnidză ș-ti noi!
S-ascâpăm prota giunami,
Tuti adețli ți nâ mor,
Sârbâtoari ma nâpoi.

Fciorl’i-a noșțâ mor diparti
Fug di-arăùlu-a lor, bre fraț,
Ca ti-argațl’i-a lor nâ vor;
Noi murim fărâ di carti,
El’i nâ țân di mâñi ligaț
Și nâ calcâ pi cicior.

Yin câlug[ri ta s-nâ-arucâ
Blâstem pi cap și pi ficiori;
Nâ-arichescu tut ți-avem;
Bana scumpâ nâ-ù usucâ;
Nâ-agudesc’ di ñil’i di ori;
El’i bâneadzâ, noi chirem.

Soea el’i nâ-nfărmâcarâ
Ia, tricurâ suti di-añi!
Fraț cu fraț ta s-nâ-alumtăm;
Cum ângrâñea u bâgarâ.
Nâ feațim tuț ca dușmañi,
Ndrepturi cama s-nu câftăm.

Agudiț-l’i, voi, giuname,
Pânâ cându s-arâvdăm?
Ta sâ-și batâ-agioc
Di mușeata-a noastâ-anami.
Și ma s-vreț s-nâ luñinăm
Pristi tut aprindeț foc!

Dupâ “Picurarlu di la Pind” di Dina Cuvata, Scopia, 2001.