Pirmithi – S-cutrimburarâ munțâl’i – șaptea parti
S-cutrimburarâ munțâl’i - șaptea parti di Cola Fudulea pirmith spusu di Cristian Stere – Vini oara s-anchisescu. Ți nu vâ dzâș pânâ tora, easti că aoa, niți ti mini nu easti lișor s-bânedz. Mi ampiltii cu niscânțâ furi, niscânțâ tihilai oamiñi...
Tașcu Lala, 22.02.2026, 14:27
– Vini oara s-anchisescu. Ți nu vâ dzâș pânâ tora, easti că aoa, niți ti mini nu easti lișor s-bânedz. Mi ampiltii cu niscânțâ furi, niscânțâ tihilai oamiñi, cari dzâc că io âl pitricui pi lumea alantâ pi un di-a lor… Va mi tornu, tu trei-patru dzâli va s-hiu aoa, ași că s-nu cari țiva di ișiț nafoarâ dit ascundzâtoari, lâ feați tâmbihi furlu, gâilisit ca dipriunâ cum âl vidzurâ di cându lu-aflarâ.
Âl’i mutrea gâilisit, ș-ninti ca s-dipunâ tu udâlu di nghios, tut s-așța câtâ el’i, că vrea s-lâ dzâcâ țiva, ma nu câidisea, ma cându truplu l’i-avea ișitâ tu alantu udă, s-andrupâ tu dauâli mâñi ș-lâ dzâsi:
– Lucrul cu furl’i aeșțâ, sâ știț că nu easti dip lișor… Ma s-hibâ di s-andreadzi, ñi-agiungu mash dauâ dzâli. Adâvgaț la aesti ș-nica dauâ dzâli ta s-vâ ndreg fuga-a voastrâ, lucru dip efcula ti io, ași că dupâ patru dzâli, ma s-hibâ tuti buni, va nâ filipsim aoa, deadun, ș-va nâ bâgăm cu mintea la calea ți va u-acâțăm. Dânâsi niheamâ, dupâ cari, cu boațea ca azgrumatâ, lâ dzâsi:
– Ș-ma s-hibâ di nu mi tornu, s-nu mi-aștiptaț ma multu di șasi dzâli că… nu-ari turnari. Ș-cara s-hibâ di s-tihiseaști ași, pisti șasi dzâli ișiț di-aoa, loaț punga aestâ di paradz (arucă truoarâ punga, cari asună la cicioarli al Dami), duțeț-vâ iu videț cu ocl’il’i, alargu di-aoa, ș-ma s-intraț vârâoarâ tu vârâ bisearicâ, vâ pâlâcârsescu s-aprindeț vârâ țearâ ș-ti io…
Arâchișură pi scara di funi și l’i-alâsă pi ațel’i doil’i tiniri cu treamburlu tu suflit…
Costa furlu azbură ca șainlu pisti munțâ, s-hipsi ș-iși di sum piștirei ca guștirița ș-tu dauâli dzâli (i nopțâ?) âș bitisi lucrul-a lui. Can nu-află pânâ tora, cât bână s-afiri sâ spunâ, ți huzmeti avu ti ndrâdzeari… Dupâ cum pirmitusea, el bână dipriunâ cu driptati. Dealihea easti că ștea tut ți adil’ia tu munțâ, pânâ ș-lucrili dip minuti, ma tu strâmbâtăț nu s-ari bâgatâ, mâñili a lui suntu lati…
– Ș-dapoea, di iu li știi tuti aesti, macă unlu di ațel’i doil’i ți s-ampiltirâ câdzu agudit di gâgoș, ș-alantu, cari armasi tu banâ nu-ascoasi pânâ tora un zbor? Naca u-ai adratâ tini aestâ huzmeti? lu-antribă un, tu unâ ahtari muabeti lâhtâroasâ…
– Nu u adrai io, ma earam dip aproapea… ași că vidzui tut… apândâsi el.
Alanti dzâli putu di s-acâță ș-di caimolu-a aților tiniri dit guvâ, lucru cari dealihea fu dip lișor… că el avea mulțâ soț ascumțâ tu pâduri ș-aeșțâ avea oaspiț pisti tut. Ștea pi ți căl’iuri vrea u loa, iu va s-trâdzea s-doarmâ pisti noapti, iu ș-ți va s-mâcâ, tut, tut. Paradz avea el, ascumțâ prit guvi, niți nu ștea ghini câț avea. “Va s-dăm pisti tut, ș-nandreapta ș-nastânga, că știț ș-voi zborlu vecl’iu: darea aprindi ihtibari ș-ancl’iagâ amarea”, minduea el calea câtâ tiniri, și-l’i videa pi aeșțâ că, di harauâ, s-acațâ di gușa-a lui ș-lu bași…
Cându, patru dzâli dupâ ți avea ișitâ dit guvâ s-turna hârsit câtâ ațel’i doil’i ca s-l-aspunâ că suntu dip etiñi s-fugâ tu xeani, vidzu că, la intrarea tu guva di sum piștireauâ, niscânțâ aschirladz misura loclu di anvârliga și adra un hartâ a munțâlor. Tendzâli eara teasi tu loclu bâgat di ningâ ațel’i trei chini ș-dip dinintea a guvâl’iei s-afla tenda-a colonelui… Ta s-apufuseascâ s-intrâ tu guvâ, dzua i noaptea, lipsea s-hibâ dip xichi tu minti…
Dauâ alti dzâli deadi el pri aoa, deadi pri aclo, ma culaea ta s-intrâ tu guvâ nu yinea, ș-dupâ șasi dzâli di cându s-avea dispârțâtâ di doil’i tiniri, cari șidea ascumțâ ș-gâilisiț tu guvâ, vidzu cum ploacea di la intrari s-da nanaparti ș-truoarâ, unlu di ațel’i cari vigl’ia tenda a colonelui, gri pi gârțeaști:
– Un om! Yiniț aoa! Un om s-ascundi tu guvâ!
Colonelu dimândă la dzați inși s-lu-ascoatâ dit guvâ pi “ațel cari s-ascundi aclo, că ari el țiva mârtii di s-hipsi tu guvâ”, dzâsi el.
Ș-cum ațel’i di nsus nu ișa, ma maș prit ațea guvâ ñicâ niți nu putea s-intrâ aschirladzl’i, că “ma efcula s-vâ tal’i caplu, un câti un, niți că s-fați”, dzâsi tut colonelu, adusirâ truoarâ dârmi ș-iarbâ uscatâ ș-lâ deadirâ foc… Cându avdzâ fuvirsearea ți yinea di nghios că, ma s-hibâ di nu lu-ascoati fumlu, va s-aprindâ bârutea di va-l apitruseascâ muntili, Dami arucă aruvelea și s-prideadi. Dupâ el, pi scara di funi, dipusi ș-Haida.
Dami I-aspusi pârmitlu a lor, ma nu ascoasi un zbor di furlu Costa. Dzâsi el că loarâ calea-a munțâlor pânâ s-lâ treacâ orli la pârințâ, ma că eali nica țân, ași că el’i, tut pi cali, tut ma alargu ș-ma alargu di casâ, tu unâ dzuâ deadirâ, fârâ s-vor, pi aestu loc ti ascundeari… Nu ișa el’i cati dzuâ, că s-afirea s-da cu ocl’il’i di vârâ, ma că adzâ, că mâcarea lâ si bitisi, iși el după avinatic…
– Nu șideam multu chiro aoa, deadi el ninti cu minciuna, ți maș vârâ dauâ-trei sâptâmâñi, că nicuchirâ-mea easti greauâ și lipseaști s-amintăm natlu ca oamiñi, pisti loc, nu sum eL…
Inima a colonelui ahurhi s-batâ cu puteari ș-cându âl’i mutri iara ș-vidzu cât di tiniri suntu, ocl’il’i âl’i si udarâ…
– Dom’ colonel, nu poț s-l-agiuț? Ahâtâ lumi ti știi di fricâ, dzâsi un di așchirladz.
– Va s-ved io ți pot s-adar ti voi… Dzâțeț că suntu di ațel’i cari nu s-angâldâsescu? Em, s-nu mi bagâ pârințâl’i aeșțâ a voștri s-lâ alas aclo vârâ dzați aslañi s-l’i-aveagl’i și s-lâ calcâ pârjinâ di dzați ori pi dzuâ… Noi bitisim lucrul ți lu-aveam ti adrari aoa, ași că mâni tahina, tu apiritâ, va s-mutăm tendzâli ș-fârâ s-nâ aguñisim, pisti patru dzâli, him tu hoara-a voastrâ. Dumânicâ, câtâ prândzu oarâ, him oaspiț la voi acasâ…
Alantâ dzuâ, tu apiritâ, cându colonelu ș-alanțâ loarâ calea catâ hoara a tinirlor vruț, di analtu, prit unâ cripiturâ, Costa furlu al’i mutrea. “Dumnidză s-vâ agiutâ, lâ ură el, ma nu ved ici cum va s-achicâseascâ ș-colonelu cu caplu-ațel di zdangan…”
Cându intră tu hoarâ ahâtâ așcheri, oamiñil’i, un câti un, ișirâ dit casâ ta s-veadâ ți s-fați și u loarâ dupâ el’i. Colonelu dânâsi tu mesi di casili a pârințâlor ți vrea s-l’i mbuneadzâ. Âl’i lo cu bunlu ș-ahoryea un di-alantu. Huzmeti greauâ, că di cându tinira preacl’i fudzi tu munțâ, lucrurli s-antruisirâ multu, pârințâl’i ș-avea arcatâ zboarâ greali ș-fuviroasi, ș-tuti aesti nu s-agârșescu ași, tu ndauâ sâptâmâñi…
Dupâ vârâ sihati, dauâli mumâñi vinirâ pi cali, dupâ altâ ș-fendâ-su al Dami, ma “caplu di zdangan”, cum al’i dzâsi furlu Costa, nu ș-nu…
Colonelu s-adră tilefi. Al lo diznou cu bunlu, cu tuti ațeali zboarâ cari avurâ doara s-l’i-ambuneadzâ pi alanțâ treil’i, ma aestu u țânea pi-a lui:
– Va u azgrum i va u-aspindzur! aurla el, aestâ easti giurat!
Ma vidzu ași, colonelu lu-ascoasi nafoarâ din casâ ș-dininti cu tutâ lumea adunatâ aclo, âl fuvirsi:
– Io va s-fug, ma cara s-hibâ di pati țiva feata aestâ ca steaua, tu hapsi vâ țâ afli sonea…
– L’ia-l di tora ș-aurlâ-l tu hapsi pânâ sâ-l’i yinâ mintea, s-bâgă tu zbor mai-sa di catâ la mumâ ali Haidi, ș-tuț ațel’i di fațâ ahurhirâ s-murmurâ și s-dzâcâ că ma ghini easti s-lu l’ia dicât s-lu-alasâ bileae ti dauali fumel’i.
Colonelu s-așțâ câtâ Haida și-l’i dzâsi:
– Treț, lea featâ, ș-bași-l’i mâna a fendâ-tui.
Feata, aspâreatâ, s-apruche peanarga di fendâ-su ș-vru sâ-l’i bași mâna, ma aestu, pânâ s-ducheascâ alanțâ, l’i-alichi dauâ pliscuti și s-sâlighi cu mâñili câtâ grumadz.
Așchirladzl’i ansârirâ truoarâ, lu-acâțarâ ș-lu trapsirâ nanaparti.
Haida, ascâpatâ cu grumadzlu dit laț, deadi fuga ș-intră tu casâ.
Nafoarâ, muabetea nu s-bitisea. Lumea ahurhi s-lu-agiutâ pi colonel ș-anda bâgarâ di oarâ că fendâ-su a featâl’iei nica nu s-nduplica, ahurhirâ s-aurlâ:
– Huuuu! S-țâ hibâ arșini, arâñios ți hii! Țâ aspardzâ cuscril’ia uidisitâ, frândzâ tihea-a aluștor tiniri ca pilisteri! Huuu!
La aestâ nu s-aștipta. La el acasâ, tutâ lumea, ș-soea și xeñil’i, tuț ansârirâ s-lu-ascuchi ș-nu dânâsirâ dicât atumțea cându el, arușinat, aplică caplu… Atumțea colonelu gri câtâ casâ:
– Yinu ș-tora, lea featâ. I unâ, i altâ. Lucrul aestu va ndridzeari pi loc. I vâ alas ghini, i lu-aruc tu hapsi…
Ma feata nu s-videa s-yinâ.
Mă-sa deadi fuga ân casâ ș-cât intră, lumea u avdzâ cum zghilea di arâsuna pisti tut muntili:
– Feata a mea, ți-adraș! Feata a mea, hrisusitâ, cum câidisiș s-ti mâriț cu funea! Haida a mea, aleaptâ pisti hori, câțe avuș taxiratea s-ai ahtari fendi zurlu ș-ahmac!
Poc, s-avdzâ truoarâ. Dami avea azmulsâ aruvelea dit mâna mul’iatâ a colonelui și s-diplâsi la cicioarli a lui ca pomlu arcutit di goada-a giritlui.
Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromânâ.