Ministerul Afacerilor Externe a modernizat și eficientizat Call-Center-ul din cadrul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate
Ministerul Afacerilor Externe prezintă astăzi, 27 decembrie 2021, raportul în cifre relevante al activității sale pe parcursul anului care se încheie
Poliţia Capitalei desfăşoară un proiect de prevenire a înşelăciunilor în mediul online.
Comisia Europeană pune la dispoziția celor interesați o aplicație care le permite să afle costurile trimiterii unui colet în și din orice stat din Uniunea Europeană.
Klaus Iohannis a semnat, luni, 4 octombrie, decretele privind înfiinţarea unor consulate generale ale României la Roma, Paris, Melbourne.
Anularea cererii de portare a unui număr de telefon se face doar la furnizorul la care solicitantul a intenționat să se porteze, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul stabilit pentru realizarea portării.
MAE anunță implementarea unor noi măsuri pentru simplificarea procedurilor aplicabile în materie de cetățenie privind documentele necesare pentru depunerea cererilor privind acordarea/redobândirea cetățeniei române.
ANCOM atrage atentia utilizatorilor serviciului de telefonie mobila asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internationale pe care nu le cunosc.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat Ghidul Asiguratului, pentru o informare corectă, completă și accesibilă despre sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
MAE elimină obligativitatea prezentării, la ghişeu, a fotocopiilor documentelor justificative în vederea prestării serviciului consular.
Ordonanţa de urgenţă pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, prin care se introduce procedura de comunicare prin mijloace electronice în cazul solicitărilor de acordare a cetățeniei române, a fost aprobată în ședința de Guvern din 21 iulie
Cetățenii Republicii Moldova își pot exprima opțiunea în cele 12 secții de votare, organizate în România.
CNAIR: Autoturismele care trec podul peste Dunăre, în sensul Giurgiu - Ruse, nu vor achita tariful de trecere duminică, cu ocazia Zilei Podului.
Românii care se mută pentru a lucra în Spania nu vor fi expuși riscului de a-și plăti impozitele de două ori, potrivit Convenției de evitare a dublei impuneri dintre cele două state.
Cetăţenii români din Italia care nu deţin cărți de identitate românești valabile pot efectua la oficiul consular o procură specială și gratuită pentru obţinerea de noului document.