IGPF: Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil - pașaport sau carte de identitate (minori peste 14 ani) numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali.
Cetățenii români din țară și din afara granițelor pot plăti retroactiv pentru cel mult 6 ani de vechime în muncă.
Parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă menită să impulsioneze înființarea de către Ministerul Educației de școli românești în afara granițelor țării, la cererea comunităților.
Poliţia Română atrage atenţia asupra fraudelor prin apeluri telefonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare, pe care autorii le utilizează în scopul comiterii de fapte penale
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice.
Patriarhia Română cuprinde eparhii grupate în mitropolii, precum şi alte unităţi în interiorul sau în afara graniţelor României.
Ministerul Afacerilor Externe al României a publicat un material de informare intitulat Pașii de urmat pentru obținerea vizei necesare pentru călătorii de scurtă ședere în SUA.
Noi norme în materie de roaming pentru călătorii din UE: Roaming la tarife naționale timp de încă 10 ani
Ambasada României în Italia lansează în premieră, la Roma, seria de evenimente intitulată “Serile Acasă ale Ambasadei.
Demersurile de modernizare şi eficientizare a activităţii Call Center-ului consular al MAE au fost finalizate.
Dacă ați lucrat în mai multe țări din UE, este posibil atunci să dobândiți drepturi de pensie în fiecare dintre ele.
Educația și cultura au un rol definitoriu în modelarea atitudinii sociale
Începând de astăzi, 9 martie 2022, pe teritoriul României nu se mai aplică măsurile ce au fost instituite pe timpul stării de alertă, inclusiv în ceea ce privește valabilitatea actelor de identitate.
Duminică, 27 februarie, intră în vigoare noi modificări ale Codului Rutier. Vor fi amenzi mai mari pentru încălcarea unor reguli de circulație și va fi pedepsit comportamentul agresiv la volan.
Românii care au muncit în străinătate pot beneficia de pensie pentru anii respectivi. Pentru asta trebuie să depună o cerere la casa de pensii în țara în care locuiesc sau în ultima țară în care au lucrat.