De la sărbătoarea de Armindeni, marcată altădată printr-o petecere în aer liber la care se consuma carne de miel şi se bea vin pelin, se ajuns ca, în aceeaşi zi, de 1 Mai, românii să consume, în mod tradiţional, mititei şi să bea bere.
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în martie 2026 cu aproape 5%.
Alexandra Conunova din Elveția, violonistă născută în Republica Moldova, într-o familie cu bogate tradiții muzicale, cu studii și în Germania, câștigătoare a numeroase concursuri naționale și internaționale
Vama Veche este o mică localitate din sudul litoralului românesc al Mării Negre, situată la mai puţin de un km de graniţa cu Bulgaria şi reprezintă, prin tradiţie, o destinaţie cu petreceri nocturne pe plajă, cu multă muzică în cadrul unor reprezentaţii improvizate sau a unor concerte anunţate. La Vama Veche, sezonul turistic se deschide, conform tradiţiei, la 1 Mai.
Acultaţi aici "Povestea vorbei", ediţia din 27.aprilie 2026.
Pitești, municipiul de reşedinţă al județului Argeș, este cunoscut ca unoraş cu o industrie puternică, însă poate fi tentant şi din punct de vedere turistic. Pentru vizitatori există chiar şi un Pitești City Pass, care oferă acces la cele mai îndrăgite atracții, beneficii exclusive și oferte speciale.
Ostropelul de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi fără a folosi multe ingrediente.
Companiile din Bucureşti cheltuie în medie peste 10.000 de euro pentru amenajarea spaţiului de lucru alocat unui angajat, cu 15-18% mai puţin decât cele din Varşovia şi Praga.
În perioada 23-26 aprilie are loc a 4-a ediţie a RAD Art Fair. Revenim cu o nouă serie de interviuri cu galerişti şi artişti plastici.
Poeta Cătălina Mirabela Pasat, care trăieşte de aproape 20 de ani în diaspora, președinta Asociației Literare „Poezia ca spectacol” în Olanda
Cazanele Dunării reprezintă una dintre cele mai spectaculoase porțiuni ale cursului Dunării, de la izvor, din Germania și până la vârsarea în Marea Neagră. De la sfârşitul lunii martie şi până la începutul lunii mai, de la bordul ambarcațiunilor, poate fi admirată laleaua galbenă de Cazane (Tulipa hungarica – lat.), o specie care poate fi întâlnită numai pe pereţii de stâncă ai muntelui Ciucaru Mare.
O revenire la structuri pleonastice devenite aproape “uzuale”.
Artwill oferă publicului expoziţia „Paul Neagu. Coduri generative”.
În perioada 23-26 aprilie are loc a 4-a ediţie a RAD Art Fair. Între timp s-a deschis RAD Sculpture Park.
Situat în comuna Ciocăneşti, din regiunea istorică Bucovina, Muzeul etnografic din Ciocăneşti ilustrează în detaliu viaţa ţăranului român de-a lungul timpului, păstrând exponate amintind de meşteşugurile din cele mai vechi timpuri.