Ascultaţi aici "Povestea vorbei", ediţia din 30.06.2025
Cetatea Sucidava este situată pe malul Dunării, în localitatea Corabia. O fântână secretă, o basilică, o locuinţă cu încălzire prin pardoseală, dar şi ruinele celui mai lung pod din antichitate sunt câteva dintre reperele locului.
Să presupunem că ne-am întors de la cumpărături cu o sacoşă de căpşune pe care vrem să le transformăm în desert. Până a ajunge să scoatem din cuptor o prăjitură cu căpşune, putem să servim câteva imediat, cu zahăr, cu miere sau cu frişcă. Pentru cei răbdători, o variantă ar putea fi spuma de căpşune!
Următoarele luni sunt pline în România de festivaluri de muzică tentante.
Polovragi, localitate din judeţul Gorj, este un loc încărcat de istorie, un loc de relaxare, iar în perioada verii un punct de plecare pe trasee montane.
ARCHÉ anunță Școala de vară DRAGU, un proiect internațional de valorificare a patrimoniului cultural.
Filmul "Kontinental '25", regizat de Radu Jude, a întrat în cinematografele din România.
Nouă artiști redefinesc identitatea vizuală a orașului Eforie Sud.
Ne aflăm în aşa numitul sezon mov, în care lanurile de lavandă ne aşteaptă să ne bucurăm de culoare, aromă şi linişte. De un astfel de popas ne putem bucura şi la 35 km de Bucureşti, în comuna Ogrezeni, judeţul Giurgiu.
La începutul verii, după apariţia cireşelor şi vişinelor, în partea sudică şi estică a Transilvaniei, în zonele cu sate săseşti şi în cele locuite de maghiari se fac supe din fructe proaspete.
Cheltuielile cu mentenanţa clădirilor moderne de birouri din România s-au majorat cu circa 10% în 2025.
În partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre se află o zonă cu stufărişuri şi cu vegetaţie mai bogată, o zonă mai puţin vizibilă şi, în consecinţă, mai puţin vizitată. Este numită şi „microdeltă” pentru că nu se întinde pe o suprafaţă mare, însă şi aici sunt păsări de apă care şi-au ales acest loc pentru cuibărit. Portul turistic Mangalia este punctul de plecare pentru a ajunge, pe calea apei, în această microdeltă de pe coasta Mării Negre.
Ascultaţi aici "Povestea vorbei", ediţia din 16 iunie 2025.
Stagiunea de vară AREAL demarează în luna iunie 2025 cu o serie de noi ateliere, rezidențe, participări internaționale și noi proiecte coregrafice .