Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Iaşi, în culori de toamnă

Având o populaţie de aproape 400 de mii de locuitori, Iaşi este unul dintre cele mai mari oraşe ale României și are multe locuri atractive pentru cei care îl vizitează.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Palatul Culturii, Iași / Foto: RRI
Palatul Culturii, Iași / Foto: RRI

, 15.10.2024, 18:30

Având o populaţie de aproape 400 de mii de locuitori, Iaşi este unul dintre cele mai mari oraşe ale României și are multe locuri atractive pentru cei care îl vizitează. Atestat în anul 1408, într-un document al domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, Iaşiul a devenit în timp un important centru economic, mai ales după ce în anul 1565 domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a decis să îi confere acestei aşezări statutul de capitală a Moldovei, statut care se va menţine până în 1862 când a avut loc unirea administrativă a principatelor Munteniei şi Moldovei. În aceste zile, la Iași au ajuns peste 250 de mii de pelerini pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva ale cărei moaște se află la Catedrala Mitropolitană.

Despre acest eveniment major ne vorbește Marius Sorănescu, președinte interimar Destination Iași, Organizaţia de Management al Destinaţiei care promovează acest oraş cu o importantă activitate universitară, culturală şi economică: „Toamna la Iași nu aduce doar o paletă de culori spectaculoase, ci și o gamă variată de activități și locuri de descoperit, care îmbină perfect istoria, cultura și peisajele naturale deosebite. În această perioadă, Iașiul devine un centru al unui eveniment de mare amploare, găzduind unul din cele mai mari pelerinaje din sud-estul Europei, dedicat Sfintei Parascheva, ocrotitoarea orașului. Totodată, în paralel cu pelerinajul, au loc Sărbătorile Iașului, un eveniment ce se întinde pe durata unei săptămâni. Concertele în aer liber, târguri de meșteșugari și expoziții fac parte din oferta de activități pentru localnici și turiști deopotrivă.”

În zona centrală a oraşului sunt multe obiective turistice, însă unul dintre acestea este de neratat, după cum subliniază Marius Sorănescu: „Pentru cei care se află deja în Iași și au plănuit să viziteze orașul, un obiectiv turistic de neratat este Palatul Culturii, considerat inima culturală a orașului. Deși este admirat pentru arhitectura sa neogotică impresionantă, puțini știu că ceasul din tun este inspirat de clopotele faimosului Big Ben. În această toamnă, palatul găzduiește o expoziție temporară de artă modernă românească, oferind vizitatorilor ocazia rară de a explora influențele contemporane din arta autohtonă.”

Palatul Culturii a fost ridicat pe ruinele fostei Curţii Domneşti şi a fost inaugurat la 11 octombrie 1925 de Regele României, Ferdinand I. Zona Palatului Culturii a fost amenajată în urmă cu peste 10 ani, când au fost construite clădiri de birouri şi un mall, considerat cel mai mare din această parte a României. Președintele interimar Destination Iași, Marius Sorănescu, ne mai face o recomandare):

„Un alt loc emblematic al orașului, Dealul Copou, oferă o oază de liniște și cultură. Aici se află Universitatea Alexandru Ioan Cuza, prima universitate din România și una din cele mai mari instituții de învățământ superior din țară. Iașiul este de altfel unul din cele mai importante centre universitate centre universitare din România. Tot pe Copou veți descoperi Grădina Botanică, cea mai veche din România, un loc magic toamna, când frunzele se colorează într-o simfonie de nuanțe arămii. În această perioadă, grădina se pregătește pentru expoziția „Flori de toamnă”, unul din cele mai așteptate evenimente ale sezonului, unde vedeta principală este crizantema, floarea-simbol a toamnei. În apropiere se află și Parcul Copou, ideal pentru o plimbare relaxantă de toamnă. Aici puteți vizita faimosul tei al lui Eminescu, un loc încărcat de inspirație poetică, unde marele poet obișnuia să-și găsească liniștea și inspirația. În concluzie, Iașiul este un oraș plin de viață și tradiții, cu numeroase obiective culturale și naturale, ce merită descoperite pe tot parcursul anului.”

În Iași, turiștii pot descoperi și o diversificată ofertă gastronomică, în restaurantele cu specific românesc sau cu specific italian, spaniol și asiatic. Multe restaurante promovează și vinurile locale, care pot fi degustate și în cramele din Iași sau din apropierea acestui oraş.

RadioRomaniaInternational · Vizitați România – 15.10.2024

 

Expoziţie Muzeul Arta Lemnului, Câmpulung Moldovenesc (facebook.com/muzeulartalemnului)
Vizitați România sâmbătă, 03 octombrie 2026

Câmpulung Moldovenesc

O natură ce îmbie la descoperiri, cu pădure, culmi montane, dar şi clădiri frumoase amintind de arhitectura de sfârşit de secol XIX, început de secol …

Câmpulung Moldovenesc
Braşov (foto: Ovidiu Oprea)
Vizitați România marți, 29 septembrie 2026

Braşov – 29.09.2026

Peste 80 de jurnalişti şi agenţi de turism din 15 de ţări, inclusiv din România, au participat în urmă cu o săptămână la un info trip în Braşov şi în …

Braşov – 29.09.2026
Castelul Banffy din Nușfalău (Sursa foto: România Atractivă / www.romania-atractiva.ro)
Vizitați România sâmbătă, 26 septembrie 2026

Castelul Banffy din Nușfalău

Mergem astăzi în nordul ţării, în judeţul Sălaj, pentru a descoperi un castel, recent renovat şi deschis, chiar începând de luna aceasta, spre vizitar…

Castelul Banffy din Nușfalău
Sighişoara (foto: Florenţa Zaharescu/RRI)
Vizitați România marți, 22 septembrie 2026

Sighişoara

Situat în partea sudică a Transilvaniei, orașul Sighișoara se remarcă prin cetatea sa medievală, un sit înscris în patrimoniul mondial UNESCO, Cetatea…

Sighişoara
Vizitați România sâmbătă, 19 septembrie 2026

Periplu Art Nouveau în Târgu Mureş

Astăzi vă invităm să descoperiţi municipiul Târgu Mureş. Vă amintim că ne aflăm în municipiul de reședință al județului Mureș, din centrul Transilvani…

Periplu Art Nouveau în Târgu Mureş
Vizitați România marți, 15 septembrie 2026

Hârlău, judeţul Iaşi

Situat la circa 70 de km de Iaşi, municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, oraşul Hârlău este un reper al itinerariilor cultural-religioa…

Hârlău, judeţul Iaşi
Vizitați România sâmbătă, 12 septembrie 2026

Muzeul Țării Crișurilor

Astăzi vă propunem un popas la Oradea, oraşul reşedinţă a judeţului Bihor, unde Muzeul Țării Crișurilor îşi aşteaptă vizitatorii cu o chintesenţă a vi…

Muzeul Țării Crișurilor
Vizitați România marți, 08 septembrie 2026

Sărata Monteoru

Staţiunea Sărata Monteoru, aflată în zona colinară a judeţului Buzău, a fost fondată la sfârşitul secolului al 19-lea de un om de afaceri, Grigore Con…

Sărata Monteoru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company