Comuna Ieud, judeţul Maramureş
Astăzi vă invităm în nordul ţării, într-o comună a Maramureşului istoric: Comuna Ieud. Prin amplasamentul său excepțional, la izvoarele Izei, Ieudul se regăsește într-un pitoresc cadru natural la nord de Munții Țibleș, între Sighetu Marmației, Vișeu și Borșa şi la 100 km de Municipiul Baia Mare.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ana-Maria Cononovici, 22.03.2025, 12:00
Astăzi vă invităm în nordul ţării, într-o comună a Maramureşului istoric: Comuna Ieud. Prin amplasamentul său excepțional, la izvoarele Izei, Ieudul se regăsește într-un pitoresc cadru natural la nord de Munții Țibleș, între Sighetu Marmației, Vișeu și Borșa şi la 100 km de Municipiul Baia Mare. Este un ținut istoric și legendar, un adevărat muzeu în aer liber, remarcabil prin frumusețea și varietatea peisajului, dar şi prin păstrarea unor valori tradiţionale, etnografice şi folclorice.
Cel mai vechi obiectiv turistic de aici este prima biserică din localitate, construită de voievodul Balc, pe proprietatea sa, prin anul 1364. Biserica a fost ridicată din lemnul de brad existent pe locul respectiv. Fiind construită pe un mic deal, biserica avea să se numească ”Biserica din Deal”, pe lângă numele ctitorului ”Biserica lui Balc”, denumiri folosite și în zile noastre. Aceasta a fost reconstruită la începutul secolului al XVII-lea de familia nobiliară locală Balea, lăcașul de cult ascunzând de-a lungul timpului mai multe scrieri importante printre care se numără ”Codicele de la Ieud”, o scriere în limba română, care datează din anul 1391. În cimitirul de lângă biserică pot fi văzute celebrele cruci maramureşene, din lemn sculptat, cu acoperiş de metal, pentru a fi protejate de ploaie, sau zăpadă, tradiţie păstrată şi astăzi la Ieud.
Un alt punct de atracţie este “Casa meşterului Toader”, cioplitor de cruci de lemn tradiţionale. Creat în casa străbunilor săi, acest muzeu reuneşte obiecte de interior şi exterior specifice vieţii satului tradiţional. O vizită aici este întotdeauna ghidată de meşterul Toderău, cioplitor din tată în fiu, cu străbunica socăciţă, adică femeie ce gătea la evenimentele comunităţii locale. Casa prezentată este plină, astfel, de obiecte ce ţin atât de ocupaţiile bărbăteşti, precum unelte pentru prelucrat lemn, şei, instrumente pentru zdrobit cartofi, pentru cântărit, sau scurs mierea de pe fagure, cât şi de cele femeieşti : fus, război de ţesut, cămeşi cusute în casă, blide (farfurii), pătuţ de copil agăţat de grindă, dar şi jucării pentru copil, premergător sau pătuţ pentru păpuşă.
“Aici ați venit la muzeul Meşterului Toderău. În primul rând, bine ați venit! Ce vreau să vă arăt? Eu lucrez cruci pentru cimitir, fac mese şi scaune. Asta e casa lui bunicul meu și poate chiar a strămoşulului meu. Casa a fost aici, eu am păstrat-o şi am adus-o dincoace. Aici avem melița, melița pentru cânepă. Aduceai cânepa de la topit din baltă, și o meliţai și după ce o meliţai rămânâneau pâzderile (n.r. grămezile de fibre). După aia o aduceai prin perie. Aici, de exemplu, avem cântare: cântar cu blide de lemn. Aici cântăreau oamenii brânza, ce aveau nevoie să cântărească. Aici se pune brânza, o piatră în loc de greutate. Aici e un fel de mașinărie, un scaun de făcut piure de cartofi, aici se puneau cartofii și se apăsa, prin presare curgeau cartofii, se folosea mult cartof în pâinea de porumb, că nu prea era pâine făcută doar din grâu.”
Meşterul îşi primeşte vizitatorii şi cu manechine reprezentându-i pe bunica şi bunicul său: “Din 1835 e casa. Dacă am păstrat casa, am zis să păstrez și pe moșu și pe moașa. I-am îmbrăcat cu costum tradițional, cum a fost demult, opinci, obiele (un fel de ciorapi din pânză cu care se înveleau picioarele) din lepedeu (cearşaf), din cânepă ţesute, zadiile (n.r. o țesătură de lână decorată cu dungi late negre, alternând cu altele roșii sau portocalii și purtată peste poale), lecricul (n.r. haină de lână), cu cămașa tradițională, are și zgărdană, asta e năframă de iarnă, de lână, de femeie căsătorită.”
La Ieud fiecare gospodărie are elemente de muzeu viu, oamenii sunt primitori, iar vizitatorii se pot integra în gospodării, purtând şi haine tradiţionale, sau preparând bucate cu specific local.
