Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Destinaţiile FIJET 2025

Clubul Presei de Turism - Federația Internațională a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism (FIJET) România, asociație profesională, formată din jurnaliști profesioniști din presa scrisă, online, radio și televiziune, continuă şi în acest an evidenţierea unui Top “Destinaţii FIJET România”.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Statuia lui Decebal de la Cazanele Dunării
Statuia lui Decebal de la Cazanele Dunării

, 22.02.2025, 17:21

Jurnaliștii FIJET România au vizitat aceste destinații, le-au documentat și votat, iar acum le prezintă publicului începând de la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României.

Patru categorii turistice sunt reprezentate la superlativ în acest an: marile orașe: Iași, Brașov, Târgu Jiu, Timișoara; turism rural, cultural și ecologic: Cazanele Dunării, Oltenia de sub Munte, Arieșeni, Sfântu Gheorghe (Tulcea); stațiuni balneoclimaterice: Băile Herculane şi stațiuni montane: Rânca.

Traian Bădulescu, vicepreşedinte FIJET România şi purtător de cuvânt, a precizat: „Toţi membrii FIJET au selectat din mult mai multe propuneri 10 destinaţii deosebite din ţară, cu scopul de a le face cunoscute atât în România, cât şi la nivel internaţional. Chiar dacă este un top, fiecare destinaţie din top merită atenţia, pentru că destinaţiile au fost vizitate de jurnaliştii de turism membrii FIJET, au fost propuse şi s-au şi votat.

Merită subliniat care este topul din acest an, ceea ce nu înseamnă că nu sunt şi alte destinaţii care merită. An de an membri FIJET vor pune în primplan 10 destinaţii din România. Pe primul loc, Cazanele Dunării, apoi: Iaşi, Braşov, Rânca, Târgu Jiu, Oltenia de sub munte, Arieşeni, Băile Herculane, Timişoara şi Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, judeţul Tulcea. Vom continua să propunem destinaţii şi chiar dacă avem un clasament, toate destinaţiile merită pe deplin promovarea şi respectul membrilor FIJET România.”

 

Şi pentru că la înscrierea în competiţie jurnaliştii îşi motivează alegerea, vă propun să trecem în revistă prezentarea destinaţiei câştigătoare. Astfel, locul I, Cazanele Dunării, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase zone naturale din România, oferind peisaje impresionante și o moștenire culturală bogată.

Situate în Parcul Natural Porțile de Fier, aceste formațiuni geologice unice sunt rezultatul întâlnirii dintre Munții Carpați și fluviul Dunărea, creând un defileu îngust cu stânci abrupte și ape tumultuoase. Regiunea găzduiește numeroase atracții turistice, printre care se numără Chipul lui Decebal, o sculptură monumentală în stâncă ce îl reprezintă pe regele dac, situată în Golful Mraconia.

De asemenea, Peștera Ponicova și Grota Veterani oferă oportunități de explorare pentru pasionații de speologie și istorie. Drumețiile pe Ciucaru Mare dezvăluie panorame deosebite asupra defileului, iar vizitele la Mănăstirea Sfânta Ana și Muzeul Etnografic “Doina și Teodor Grigore” din Eșelnița permit o incursiune în cultura și tradițiile locale.

 

Pentru a valorifica aceste comori naturale și culturale, a fost înființată Asociația “Descoperă Cazanele Dunării”, care își propune să promoveze Clisura Dunării ca destinație turistică durabilă și accesibilă tuturor.

 

Vă reamintim că în 2023, topul 3 destinații FIJET România a fost condus de Fundata, urmată de Bucovina și de Delta Dunării, iar în 2024, liderul topului a fost Rimetea, urmată de Vatra Dornei și de Borsec.

Şi ne propunem ca în fiecare an să evidenţiem tot mai multe destinaţii în topul nostru.

 

RadioRomaniaInternational · VIZITATI ROMANIA 22.02.2025
Muzeul judeţean Ştefan cel Mare din Vaslui (sursă foto: https://muzeu-vaslui.ro)
Vizitați România sâmbătă, 24 octombrie 2026

Muzeul judeţean Ştefan cel Mare din Vaslui

Astăzi vă propunem un popas eminamente cultural: mergem să descoperim Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, situat în municipiul de reşedinţă al j…

Muzeul judeţean Ştefan cel Mare din Vaslui
Cheile Grădiştei (Foto:Ştefan Baciu)
Vizitați România marți, 20 octombrie 2026

Cheile Grădiştei

La doar câţiva km de comuna Bran şi de celebrul său castel, pe drumul de la Braşov spre Câmpulung Muscel şi Piteşti, se află Cheile Grădiştei, un loc …

Cheile Grădiştei
Piaţa Mare din Sibiu (foto: Ştefan Baciu, RRI)
Vizitați România sâmbătă, 17 octombrie 2026

Judeţul Sibiu

Astăzi vă propunem un popas în sudul Transilvaniei, într-un judeţ ce cuprinde zone largi de munte, podiș și depresiuni. Pentru iubitorii de trasee mon…

Judeţul Sibiu
Catedrala Mitropolitană din Iași (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Vizitați România marți, 13 octombrie 2026

Sărbătorile Iaşului

La mijlocul lunii octombrie, Iaşiul devine un loc de pelerinaj, ocazionat de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei moaşte se află la Cate…

Sărbătorile Iaşului
Vizitați România sâmbătă, 10 octombrie 2026

Geoparcul Oltenia de sub munte

Mai mult decât a fi o zonă de tranzit între Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu, astăzi vă invităm în județul Vâlcea, pentru a descoperi ceea ce se numeşte Ol…

Geoparcul Oltenia de sub munte
Vizitați România marți, 06 octombrie 2026

Poiana Braşov

Poiana Braşov este cea mai cunoscută staţiune de schi din România, fiind solicitată, în special în perioada Crăciunului şi Anului Nou, când este ocupa…

Poiana Braşov
Vizitați România sâmbătă, 03 octombrie 2026

Câmpulung Moldovenesc

O natură ce îmbie la descoperiri, cu pădure, culmi montane, dar şi clădiri frumoase amintind de arhitectura de sfârşit de secol XIX, început de secol …

Câmpulung Moldovenesc
Vizitați România marți, 29 septembrie 2026

Braşov – 29.09.2026

Peste 80 de jurnalişti şi agenţi de turism din 15 de ţări, inclusiv din România, au participat în urmă cu o săptămână la un info trip în Braşov şi în …

Braşov – 29.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company