Mănăstirea Hagigadar
Ne îndreptăm azi spre nordul României și ne oprim în regiunea istorică Bucovina, în județul Suceava.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Dan Horea, 09.11.2021, 04:40
Ne îndreptăm azi spre nordul României și ne oprim în regiunea istorică Bucovina, în județul Suceava. Este una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță din România. Turismul cultural, turism activ, pescuit și vânătoare sportivă, turism balnear, o ofertă gastronomică irezistibilă și, nu în ultimul rând, ospitalitatea locuitorilor săi sunt principalele argumente în favoarea unei excursii sau a unei vacanțe în Bucovina. Menționat în documente din anul 1388, municipiul Suceava a fost cetatea de scaun a Moldovei până în anul 1566. Vom descoperi o istorie bogată, dar și interferențe culturale, care fac regiunea deosebită, un model de toleranță etnică și religioasă, un prototip al unei Europe unite.
Un exemplu de istorie și multiculturalitate găsim în Mănăstirea armeană Hagigadar, în traducere, mănăstirea împlinirii dorințelor, spune preotul care slujește aici, Azad Mandalian: Mănăstirea datează din 1512. Legenda spune că doi frați armeni, negustori de vite au înnoptat pe acest deal. În vis li s-a arătat Maica Domnului și le-a spus că, dacă le va merge bine, să se întoarcă și să construiască o biserică. Inițial a fost o biserică din lemn. Apoi, s-a transformat în mănăstire. Am reușit s-o reabilităm, deși mai avem de reparat acoperișul. Inițial, a fost pictată în 1896 de un pictor austriac. Sunt imagini caracteristice din Armenia. Se vede primul nostru patriarh, Grigorie Luminătorul, iar, în spate, se vede muntele Ararat.
Este originală prin faptul că aici găsim a doua mănăstire din România unde se urcă dealul în genunchi. Nu este ceva impus, ci o tradiție. Se crede că, dacă se înconjură biserica în genunchi, se îndeplinesc dorințele. Datorită plecării poporului armean în timpul regimului comunist, a rămas doar cu statutul de mănăstire. Slujbele se fac vara aproape în fiecare zi, iar iarna, când timpul permite și drumul este accesibil, tot așa. Mai sunt puțini armeni, în jur de 83 de familii, iar vorbitorii de limbă armeană sunt și mai puțini. Eu provin dintr-o familie armenească venită din Turcia. Bunicul a fost preot, stabilit aici, și a slujit 50 de ani. Putem menține tradițiile. Hramul mănăstirii este Adormirea Maicii Domnului, în 15 august. Atunci are loc sfânta liturghie oficiată de episcopul nostru, sub patronajul patriarhului nostru. În afara liturghiei care este în limba armeană, restul rugăciunilor sunt în limba română.”
Un alt reper istoric al armenilor în municipiul Suceava se află în partea de vest și este un complex medieval fortificat. Preotul Azad Mandalian: Șase negustori și-au luat cetățenia română, au cumpărat pământ și au construit biserici. Se spune că atunci când a venit sultanul Suleyman și a cucerit cetatea de scaun, românii s-au retras pe dealul Zamca, sub apărarea colonelului polonez Sobieski. Apoi, au preluat-o polonezii care au făcut zidurile de apărare. Inițial, era doar arhiepiscopia. Apoi, s-a construit și biserica. Iar tot ansamblul a funcționat câteva sute de ani administrat de polonezi. Apoi, au recuperat-o armenii. De fapt, se numește Sf. Auxenție. Este un sfânt armean. S-a mai recuperat ce s-a putut din picturi și a rămas în acea fază, nu s-a mai pictat. În general, bisericile armenești nu sunt cu picturi. A fost o mănăstire de călugări și se mai văd urmele chiliilor unde stăteau călugării.”
Rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, din cadrul Guvernului României
