Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia

Ne îndreptăm către partea sudică a litoralului Românesc, spre una dintre cele mai vechi așezări din România, Mangalia, unde se află un monument istoric impresionant: moscheea Esmahan Sultan.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia
Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia

, 27.07.2019, 14:21

Ne îndreptăm către partea sudică a
litoralului Românesc, spre una dintre cele mai vechi așezări din România,
Mangalia, unde se află un monument istoric impresionant: moscheea Esmahan
Sultan. Istoria zonei, a Dobrogei, bogată și complexă, se întinde pe o perioadă
documentată de timp de peste 2.500 de ani. Făcând uneori parte din imperiile
macedonene, romane sau bizantine în cea mai mare parte a istoriei sale,
provincia istorică Dobrogea aparținea Imperiului Otoman între secolele XV-XIX. În
această perioadă, o comunitate musulmană puternică s-a dezvoltat aici, cu
tradițiile și cultura religioasă specifice. Prezența îndelungată a acestei
comunități se vede și azi prin tradiții și clădiri. De exemplu, cele mai vechi
moschei de pe teritoriul actual al României, cele din Mangalia și Babadag,
datează din secolele XVI, respectiv XVII.


Amplasate
în apropierea portului turistic, în partea veche a orașului, Moscheea Esmahan
Sultan și cimitirul acesteia se întind pe o suprafață de aproximativ 5.000 de
metri pătrați.Specialiștii sunt de părere că este unul dintre cele mai frumoase monumente
arhitectonice, datorită combinației dintre stilurile grecesc și turcesc,
acestora adăugându-li-se ușoare influențe maure. Pridvorul, stâlpii și
balustradele din lemn dau un aer aparte edificiului, inclus în anul 2004 în
lista monumentelor istorice. Mai mult, la construcția moscheii s-a folosit
piatră luată din zidurile cetății Callatis. Halil Ismet, imamul moscheii
Esmahan Sultan, din Mangalia. Moscheea Esmahan Sultan este una dintre
cele mai vechi din Dobrogea și este construită de prințesa cu același nume,
fiica sultanului Selim al II-lea și soția lui Sokollu Mehmed Pașa. Este una
dintre cele mai vechi moschei și monument istoric. Moscheea Esmahan Sultan este
deschisă pentru credincioși toată ziua. Noi avem cele cinci rugăciuni zilnice. Slujba
se oficiază în limba arabă, iar predicile în limba turcă. În Mangalia,
comunitatea musulmană numără peste 900 de familii. De asemenea, vara este
vizitată de mulți turiști, atât din țară cât și de peste hotare. Au ajuns la
noi turiști care n-au mai văzut moschei niciodată și au rămas impresionați la
noi.


Un
alt element de atracție îl constituie fântâna rituală din curtea geamiei,
construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman. Halil Ismet, imam,
despre moscheea Esmahan Sultan. Această moschee a fost renovată acum
șase, șapte ani de o echipă din Turcia.
Sus, în dreapta, scrie Allah, numele unicului Dumnezeu, în stânga scrie
Mahomed – fiind musulmani, îl avem ca profet pe Mohamed. Însă musulmanii, de la
Adam la Mahomed, îi recunosc pe toți cei
25 de profeți trimiși de Allah, care sunt trecuți în Sfântul Coran. Cimitirul musulman din curtea noastră este
vechi. Are peste 350 de ani vechime. Aici au fost înmormântați și civili, și
militari. În față, este mormântul unui muftiu Ali Efendi. Mai încolo puțin este
mormântul unei fete tinere. Pe piatra ei, scrie în limba turcă: Am venit pe
lumea asta, nu m-am săturat de viață. Pesemne, acesta a fost destinul meu. N-am
știut dinainte. Mai avem o piatră pe care nu avem nici nume, nici prenume,
nici anul nașterii sau decesului. Scrie doar: Astăzi e rândul meu, mâine e al
tău. Multe morminte sunt intacte, dar o serie au fost devastate în urmă cu
peste 100 de ani.


La intrarea în moschee, veți vedea o grădină mare și bogată, plină de
flori, foarte răcoroasă în zilele calde ale verii. Aici se află și o terasă la
care vă puteți opri pentru a savura o cafea la nisip sau un ceai aromat.



Rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru
Relații Interetnice, din cadrul Guvernului României

Constanța, Farul genovez (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Vizitați România marți, 18 august 2026

Faleza din Constanța (Reluare din 12.05.2026)

Principala destinaţie estivală de vacanţă din România este litoralul Mării Negre, cu mai multe stațiuni dispuse între Năvodari, la nord, şi...

Faleza din Constanța (Reluare din 12.05.2026)
Sulina / Foto: Mariana Chirita RRI
Vizitați România sâmbătă, 15 august 2026

Sulina

Astăzi vă invităm în locul în care Dunărea se întâlneşte cu Marea, la Sulina, cel mai estic punct al României şi al Uniunii Europene....

Sulina
Transalpina, spre Parâng / Foto: Ștefan Baciu, RRI
Vizitați România marți, 11 august 2026

Pe Transalpina

Partea nordică a judeţului Gorj are multe atracții care pot fi descoperite de turiștii care urmează traseele montane, În Gorj sunt lacuri...

Pe Transalpina
Castelul Rhédey (sursa foto: facebookvisitmures)
Vizitați România sâmbătă, 08 august 2026

Castelul Rhédey, din Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș

Astăzi vă propunem un scurt popas în Sângeorgiu de Pădure, cel mai mic oraș din județul Mureș, (Transilvania), situat la 25 km de Sovata și...

Castelul Rhédey, din Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș
Vizitați România marți, 04 august 2026

Suceava

Suceava, municipiul de reședință a județului cu același nume, este un important reper turistic al Bucovinei, datorită monumentelor sale...

Suceava
Vizitați România sâmbătă, 01 august 2026

Cluj Napoca

Denumit și Inima Transilvaniei, municipiul reşedinţă de judeţ, Cluj-Napoca, este un oraş ce beneficiază de un farmec aparte. Situat în...

Cluj Napoca
Vizitați România marți, 28 iulie 2026

Timişoara

După ce în 2023 a fost Capitală Europeană a Culturii, Timișoara continuă să se bucure de interes din partea vizitatorilor, atraşi nu doar de...

Timişoara
Vizitați România sâmbătă, 25 iulie 2026

Miere şi biciclete pe drumuri ieşene (comuna Bârnova)

Astăzi vă invităm în comuna Bârnova, din judeţul Iaşi. Comuna își trage numele de la Domnitorul Miron Barnovschi, al cărui bunic provenea...

Miere şi biciclete pe drumuri ieşene (comuna Bârnova)

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company