România a intrat în top 20 mondial al statelor care furnizează migranţi. Potrivit unui raport ONU cu date din 2015, sunt 3,4 milioane de...
Investiţiile în infrastructură şi în sistemul educaţional trebuie să rămână prioritare deoarece contribuie la creşterea productivităţii muncii, esenţială pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor.
Circa 155.000 de români şi-au petrecut acest sfârşit de an în destinaţii turistice din România şi din străinătate. Cei mai mulţi au preferat zonele montante şi pensiunile din mediul rural.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni decretul privind legea alegerilor parlamentare şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii...
Moştenitorul Coroanei Britanice, prinţul Charles, aflat de duminică într-o vizită privată în România,s-a întâlnit, marţi, la...
Crăciunul - cea mai mare sărbătoare religioasă de la sfârşitul acestui an a luat sfârşit, atenţia românilor îndreptându-se, acum, către momentul trecerii dintre ani.
Bugetul României pe 2015 este construit pe un deficit de 1,83%, o inflaţie de 2,2% şi o creştere economică de 2,5%. Executivul susţine că a fost acordată o atenţie sporită investiţiilor, părere neîmpărtăşită de principala forţă a opoziţiei.
Mai mulţi bani pentru justiţie, agricultură, transporturi, educaţie şi apărare, precum şi pentru achitarea unor drepturi salariale sau despăgubiri câştigate în instanţe – acestea sunt, în linii mari, prevederile noii rectificări bugetare.
Legea de modificare a Statutului parlamentarilor români a intrat în vigoare.