Românca Nadia Comăneci a primit, luni, premiul pentru întreaga carieră, la Madrid, unde au fost decernate Laureus World Sports Awards, cele mai prestigioase distincții din sport.
În perioada 16 aprilie - 1 iunie are loc ediția aniversară a Festivalului Filmului European, lansat în România acum 30 de ani.
La ARCUB – Hanul Gabroveni s-a deschis expoziția „Lia & Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună”.
Jurnaliştii care au participat la Festivalul "Taifas" 2025 au putut vizita şi câteva expoziiţii excepţionale.
După ani buni de așteptare, România și Bulgaria ar putea deveni membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen.
Tapiseria 'Il Risveglio'('Trezirea'), creaţie a artistului Camilian Demetrescu, a fost inaugurată recent la Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT)
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a lansat o campanie de comunicare despre beneficiile României ca membru al Uniunii Europene. Campania se desfăşoară în Bucureşti pe parcursul întregii luni iulie şi prezintă desene şi bannere sugestive care ne amintesc ce am câştigat de când am devenit membri ai Uniunii Europene, în anul 2007.