Societatea Română de Radiodifuziune a fost premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe, desfășurat ieri, 15 octombrie, la Institutul Național de Statistică, în semn de recunoaștere a rolului său de utilizator major al repertoriului protejat și de instituție responsabilă în aplicarea legislației privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Italia are dreptul de a impune ca editorii de presă să primească o remuneraţie echitabilă din partea platformelor online care le utilizează conţinuturile. „Această decizie va deschide calea unor negocieri mai echitabile cu platformele online care au abuzat de poziţia lor dominantă” – a răspuns Consiliul European al Editorilor, într-un comunicat.
Principalele reforme ale actualei legislaturi comunitare - de la GDPR şi copyright la eliminarea tarifelor de roaming şi a geoblocării.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în primele 3 luni de mandat ale preşedinţiei României la Consiliul UE au fost finalizate 90 de dosare legislative dificile.
Ajutorul umanitar, legislaţia privind drepturile de autor şi embargoul asupra produselor agricole, pe agenda europeană săptămâna aceasta.