Proteste de amploare, care au degenerat în violenţe extinse, au avut loc împotriva Guvernului la Bucureşti. S-au înregistrat proteste, fără incidente majore, şi în alte orașe.
Autorităţile de la Bucureşti au reacţionat la situaţia din Siria, după acţiunile militare occidentale.
Miniştrii Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi Transporturilor, Răzvan Cuc, și-au prezentat demisia.
Legislația privind sprijinirea românilor de pretutindeni va fi modernizată și adaptată comunităților noi și contextului european.
Guvernul României are un website dedicat investitorilor străini, care are scopul de a oferi informaţii despre ansamblul economiei româneşti şi despre oportunităţile de investiţii.
Noul Guvern al României, condus de social-democratul Sorin Grindeanu, a depus jurământul de învestitură în funcţie în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a modificat Legea 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate.