Comisia propune noi măsuri legate de competențe și talente pentru a reduce deficitul critic de forță de muncă din UE.
Ascultaţi aici Muncind în Europa, ediţia din 12 decembrie 2022.
Uniunea Europeană se pregăteşte să spună adio maşinilor cu motoare pe bază de benzină sau motorină. Un nou pas în acest sens a fost făcut prin acordul la care au ajuns recent negociatorii statelor membre şi cei ai legislativului comunitar.
În cadrul acțiunii externe a Uniunii Europene pentru 2022-2027, Comisia Europeană a adoptat, la începutul acestei luni, Planul de Acțiune pentru Tineret - primul cadru de politici pentru un parteneriat strategic cu tinerii din întreaga lume
CE a lansat Cultura pune Europa în mișcare - cel mai mare program de mobilitate derulat de Uniune - care oferă noi oportunități pentru artiști și pentru profesioniștii din domeniul culturii. Prima cerere de propuneri este deschisă până în 31 mai 2023.
Uniunea Europeană a adoptat primul Plan de acțiune pentru tineret pentru a consolida cooperarea cu tinerii din întreaga lume pentru perioada 2022-2027. Acesta se înscrie în eforturile instituțiilor europene de a marca Anul european al tineretului.
Ciclismul ocupă un loc proeminent în noul cadru de mobilitate urbană al Comisiei Europene, iar orașele care reprezintă nodurile urbane TEN-T vor trebui să crească ponderea modală a ciclismului în planurile lor de mobilitate urbană durabilă.
Primăria orașului Deta din județul Timiș a reușit să atragă fonduri europene în valoare de aproape 46 milioane de milioane de lei pentru a realiza mai multe proiecte sociale și culturale.
Comisia Europeană a lansat un apel pentru propuneri de proiecte în cadrul mecanismului pentru Interconectarea Europei. Executivul European pune la dispoziția statelor membre un fond de 7 miliarde de euro ca să își modernizeze infrastructura.
Pandemia de Covid 19 a dus la creșterea șomajului în toate statele membre ale Uniunii Europene. În iulie, rata era de 6.9 la sută în întreg spațiul comunitar și de 7.6 în zona euro.
Parlamentul European a adoptat programul Erasmus Plus pentru perioada 2021-2027.
Eurodeputaţii au adoptat programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027. Fondurile de care va dispune acest program emblematic al Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport vor fi aproape duble faţă de perioada anterioară de şapte ani: pest
Veşti bune pentru cei cărora le plac călătoriile cu trenul! Parlamentul European a revizuit legislaţia europeană în vigoare, iar noile reglementări oferă călătorilor noi drepturi şi facilităţi.
Un buget cu 80 la sută mai mare decât cel din perioada 2014 - 2020. Această aproape dublare a sumei într-o perioadă de mari dificultăți...
Erasmus+ va beneficia în următorii șapte ani de peste 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea mobilității și a educației pentru toți....