În cel mai recent numărul al newsletter-lui IER din luna iulie a acestui an a fost publicat un articol semnat de Laura-Ștefania Anton despre preluarea de către Republica Cehă a președinției Consiliul Uniunii Europene, de la data de 1 iulie 2022.
Coordonatorii speciali pentru problematica Holocaustului din 10 state au semnat, cu ocazia comemorării masacrului de la Babyn Yar, o declaraţie comună prin care condamnă acţiunile Rusiei.
Mobilizarea parțială a rezerviștilor din Rusia anunțată de președintele Vladimir Putin a atras noi critici ale comunității internaționale.
Liderii din Serbia şi Kosovo s-au întâlnit, la Bruxelles, pentru o nouă rundă de discuţii mediate de Uniunea Europeană, în speranţa reducerii tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina.
Sesiune parlamentară de toamnă la București; Plafonarea prețurilor la energie; România, mai aproape de spațiul Schengen?; Miniștri români la reuniuni europene
Au trecut șase luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, iar reprezentanţi a zeci de state şi organizaţii internaţionale au promis sprijin acestei ţări.
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi-au dat acordul cu privire la deschiderea negocierilor pentru integrarea Albaniei şi Macedoniei de Nord, după semnarea unui protocol între Skopie şi Sofia prin care s-au înlăturat ultimele probleme.
România e printre primele state membre NATO care ratifică aderarea Suediei şi Finlandei.
România - de acord ca cerealele ucrainene să treacă prin canalul Bâstroe; Executivul României a aprobat proiectul de lege privind ratificarea protocoalelor de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei...
Iniţiat cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Bill Clinton, Parteneriatul strategic dintre România şi SUA a împlinit un sfert de veac.
România a arătat că este un partener şi aliat de nădejde al Statelor Unite ale Americii şi este momentul ca ţara noastră să facă parte din...
Liderii UE au subliniat importanța punerii în aplicare cu hotărâre a Busolei strategice, a consolidării parteneriatelor UE, a întăririi rezilienței sale și a măririi capacității sale de securitate și de apărare.
Sprijin european pentru Ucraina; Gaze naturale din Marea Neagra; Ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul de la București; Fostul ministru român al Turismului, Elena Udrea, extradată de autoritățile bulgare
Preşedinţii României, Klaus Iohannis, şi al Franţei, Emmanuel Macron, au avut, astăzi, convorbiri oficiale la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa.
În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, Suedia și Finlanda au luat decizia de a renunța la neutralitate pentru a beneficia de umbrela de securitate a Alianței.