Un an de război

După un an de război, Rusia nu a atins niciunul dintre obiectivele pe care Vladimir Putin le fixa în discursul din 24 februarie...

Adaugă ca sursă preferată în Google

Corina Cristea, 03.03.2023, 15:27

„După un an de război, Rusia nu a atins niciunul dintre obiectivele pe care Vladimir Putin le fixa în discursul din 24 februarie. Dar, până acum, niciuna din părţi nu a reuşit să se impună categoric în faţa celeilalte, iar încheierea acestui război depinde din ce în ce mai clar de situaţia militară”, afirmă politologul Cristian Pârvulescu, într-un interviu pentru Agerpres, la împlinirea unui an de la declanșarea de către Rusia a invaziei din Ucraina vecină.

„Doar după ce operaţiunile militare se vor fi încheiat, va fi loc pentru negocieri. Depinde, însă, de pe ce poziţie se vor face aceste negocieri, explică acesta. Sunt trei situaţii posibile: 1 – Rusia învinge; 2 – Ucraina învinge; 3 – nici una din părţi nu reuşeşte să se impună. Iar această a treia situaţie poate duce fie la un armistiţiu pe poziţiile pe care se va afla fiecare parte la momentul deciziei, fie la o pace care să confirme situaţia existentă de pe front. A treia soluţie este, cel puţin astăzi, inacceptabilă pentru oricare din părţi”, remarcă Cristian Pârvulescu.

Numărul persoanelor ucise sau rănite în cele două tabere în anul care s-a scurs este de ordinul sutelor de mii, milioane de ucraineni au fost forţaţi să se refugieze din calea războiului, iar oraşe întregi au fost distruse.

Într-un interviu pentru Radio România, George Scutaru, directorul general al New Strategy Center, a făcut o analiză a ceea ce definește drept cea mai mare provocare la adresa securităţii europene de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial şi cea mai mare provocare pentru NATO:

„Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, din păcate, dă dreptate României şi altor state de pe flancul estic, Polonia sau statele baltice, care au încercat să convingă aliaţii occidentali că Rusia reprezintă un pericol şi că Rusia trebuie oprită să mai aibă acţiuni similare cum a avut în 2008, în Georgia sau în 2014, când a anexat Crimeea. (…) Din păcate, s-a crezut că dialogul şi diplomaţia vor prevala în faţa utilizării forţei. A fost o evaluare eronată. Şi astăzi am ajuns în situaţia în care avem un război la scară largă. Partea bună este că Ucraina rezistă. Şi aici a contat, pe de o parte, eroismul întregii naţiuni ucrainene, dar s-a mai datorat unui fapt: un amplu proces de antrenament început din 2015 de către Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări NATO pentru trupele ucrainene. Practic, vorbim de o altă armată ucraineană decât a existat în 2014 şi lucrul ăsta s-a văzut pe teren.

Pe de altă parte, s-a văzut ceea ce înseamnă o armată roasă de corupţie, prost condusă, un plan prost conceput şi prost pus în practică. Şi lucrul ăsta şi-a pus amprenta asupra eşecului rusesc, din fericire pentru noi. Pe de altă parte, trebuie să nu celebrăm victoria prea repede. Trebuie să fim raţionali, să ne gândim că discutăm de o putere care are resurse energetice importante, de o ţară cu 140 de milioane de locuitori şi mai ales de o conducere politică decisă să lupte şi să continue acest război. Putin nu va ceda prea repede. Rusia este pregătită din punct de vedere economic să continue un asemenea conflict pentru mai mult timp. Practic, suntem puşi în faţa a două scenarii: ori vom avea o victorie ucraineană în a doua parte a anului, când ucrainenii vor avea posibilitatea să folosească tot armamentul de tip occidental şi mă refer în primul rând la blindate, la tancuri, pentru a avea acea forţă de izbire şi să reuşească să rupă frontul şi să izoleze coridorul terestru care duce dinspre Donbas către Crimeea, ori vom asista la un război de uzură, care ar fi un război ce va depăşi 2-3 ani de zile, va secătui forţele ambelor ţări.”

În februarie anul trecut, Kremlinul sconta pe o victorie rapidă, dar rezistenţa ucraineană i-a dat planurile peste cap încă din primele zile de război. Kievul a primit sprijinul statelor occidentale, care, din nou, împotriva aşteptărilor Kremlinului, au acţionat prompt, livrând arme şi muniţie Ucrainei şi impunând Rusiei sancţiuni economice. În conflict, mai mult sau mai puțin voalat, a apărut și ameninţarea nucleară, declarații ale liderului de la Kremlin producând îngrijorare și analize în centre de decizie, dar și în rândul populației.

Despre acest subiect a vorbit pentru Radio România și adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană:

„Federaţia Rusă nu are, din ceea ce vedem noi, nici capacitatea, nici intenţia de a escalada războiul din Ucraina într-un război cu NATO. Ar fi şi oarecum ilogic, pentru că asimetria de putere între Federaţia Rusă, slăbită de acest conflict şi cu capacităţi militare mult mai puţin performante decât credeau ei înşişi, într-o comparaţie cu NATO, care este mult mai puternic, mult mai modern şi mult mai potent, nu face sens. Ceea ce face Federaţia Rusă – încearcă să folosească arsenalul de război hibrid şi împotriva Occidentului. Iar o armă centrală a acestui război de dezinformare este cel de intimidare, cu zgomot de retorică nucleară a opiniilor noastre publice. (…) Cei de la Kremlin încearcă, practic, să intimideze opinia publică occidentală. (…) E firesc, când auzi din vârful Kremlinului o astfel de retorică, evident, există un anumit sentiment de îngrijorare. Este absolut legitim. Ceea ce vreau să spun pentru a calma puţin această îngrijorare este că militar vorbind nu vedem semne şi indicii, pentru că ar însemna şi pentru ruşi o escaladare la un nivel fără precedent şi ei ştiu ca putere nucleară ce înseamnă asta.”

Pe de altă parte, mai spune Mircea Geoană, ne putem aştepta ca zgomotul retoric nuclear de la ruşi să continue în încercarea de a ne intimida şi pentru a ne şubrezi unitatea şi dorinţa de a-i sprijini pe ucraineni.