Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Zeelandă asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, există un risc ridicat de tsunami și curenți puternici în zonele de coastă a insulelor de nord și de sud, precum și în cele ale insulelor Great Barrier, Stewart și Chatham.
În limba română există expresia ”peste mări și țări” pentru a spune despre un loc că este foarte departe. Australia și Noua Zeelandă sunt ”peste mări și țări” deoarece sunt, geografic, la polul opus al coordonatelor unde se află România, adică la antipozi.
Uniunea Europeană a semnat, duminică, un acord de liber schimb (ALS) cu Noua Zeelandă care aduce beneficii importante pentru companiile europene, inclusiv exporturi fără taxe vamale.
Noua Zeelandă a declarat starea de urgență, pentru o perioadă de șapte zile, până la data de 3 martie 2023, în zonele: Northland, Auckland, Tairāwhiti, Bay of Plenty, Hawke's Bay și districtul Tararua.
După patru ani și 12 runde de negocieri, Uniunea Europeană a încheiat un acord de liber schimb cu Noua Zeelandă.
Echipa de fotbal a României a debutat cu dreptul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 1-0 cu Honduras.
Haritina Mogoșanu, astrobiolog de origine română care locuiește în Noua Zeelandă
Alegerile pentru preşedintele României sunt în derulare în mai multe ţări. Primii la urne au fost românii din Noua Zeelandă, care...
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, s-a întâlnit la Auckland și Wellington cu reprezentanţii...