Comisia Europeană a anunţat suplimentarea cu peste 210 milioane EUR a programului de finanţare pentru carierele în cercetare. Peste 700 de cercetători vor fi sprijiniţi să își construiască carierele în Europa.
Medicina românească a dat ştiinţei universale cîteva nume valoroase ca Gheorghe Marinescu, Victor Babeş, Ioan Cantacuzino, George Emil Palade, fraţii Minovici. Între acestea se află şi numele lui Nicolae C. Paulescu, reputat fiziolog.
În a doua jumătate a secolului al 19-lea, medicii români cu studii în Occident au fondat instituții medicale și învățământ medical pentru a lupta împotriva bolilor și a instrui medici.
Despre decernarea prestigiosului premiu Nobel pentru literatură unui muzician din vremurile trecute se va vorbi mult timp de aici încolo.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis duminică, 3 iulie a.c., un mesaj de condoleanțe la încetarea din viață a lui Elie Wiesel.