Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a prezentat în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg un plan de reducere a dependenţei UE de materiile prime necesare în industria tehnologică.
Comisia Europeană a adoptat o nouă propunere privind norme comune de promovare a reparării bunurilor, care le vor permite consumatorilor să facă economii și vor sprijini obiectivele Pactului verde european prin reducerea deșeurilor, printre altele.
Protejarea mediului, dar și a sănătății umane, printr-un trai cât mai simplu, mai apropiat de natură și mai nepoluant este deopotrivă datoria autorităților publice și a cetățenilor obișnuiți.
În cadrul Pactului Verde European, Comisia Europeană a propus un nou set de reguli pentru reducerea deşeurilor rezultate din ambalaje, prin reciclarea şi reutilizarea acestora.
Termenul economie circulară este utilizat în spațiul public național, dar și european, din ce în ce mai frecvent. Dar ce înseamnă economie circulară?
Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept categoria de produse prioritare pentru economia ciculară.
Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept categoria de produse prioritare pentru economia ciculară.
Cantitatea de deșeuri generate la nivel global va crește de la 2010 milioane de tone în 2016 la 3400 de milioane de tone în 2050, potrivit unor estimări ale Băncii Mondiale
Astăzi vorbim despre o altfel de capră ce a fost scoasă la colindat: eco-capra, un proiect-manifest de activare participativă prin artă.
Centrul EUROPE DIRECT București din cadrul Institutului European din România a organizat în data de 16 decembrie, evenimentul online în format open space intitulat Reciclează, gestul tău contează!.
Rata de reciclare a deșeurilor din plastic continuă să crească în Uniunea Europeană.
Studii recente arată că, la nivel global, producția de plastic va crește cu 40% în următorul deceniu.
O inițiativă cetățenească ar putea duce la obligația ca toate statele membre UE să adopte sistemul de garanție-returnare pentru reciclarea sticlelor din plastic din supermarket-uri.
Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa cetățenească europeană intitulată ReturnthePlastics (Returnarea Plasticului), care urmăreşte crearea, la nivelul Uniunii Europene, a unui sistem eficient, pentru reciclarea sticlelor din plastic.
Comisia Europeană a anunţat noi investiţii în proiecte de conservare a mediului înconjurător şi de combatere a schimbărilor climatice.