Vama Veche este o mică localitate din sudul litoralului românesc al Mării Negre, situată la mai puţin de un km de graniţa cu Bulgaria şi reprezintă, prin tradiţie, o destinaţie cu petreceri nocturne pe plajă, cu multă muzică în cadrul unor reprezentaţii improvizate sau a unor concerte anunţate. La Vama Veche, sezonul turistic se deschide, conform tradiţiei, la 1 Mai.
Principala destinaţie estivală de vacanţă din România este litoralul Mării Negre, cu mai multe stațiuni dispuse între Năvodari, la nord, şi Vama Veche, la sud, aproape de frontiera cu Bulgaria. Deschiderea sezpnului are loc de 1 mai, însă vacanța de Pește este, de asemenea, o ocazie de a petrece câteva zile pe litoralul românesc al Mării Negre.
Vama Veche este un loc care îi atrage pe tineri care vin aici pentru mare, soare, muzică de calitate şi petreceri nocturne pe plajă, aşa cum veneau părinţii şi, mai ales, bunicii lor care găseau aici o plajă aproape sălbatică şi o atmosferă de tip flower power, adaptată la realitatea de acum 50 de ani a unei ţări cu un regim comunist.
Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi pe litoral de 1 Mai şi de Paşte. Pentru că minivacanța de 1 Mai continuă cu zilele libere de Paște, românii sunt interesaţi de sejururi mai lungi ca de obicei.