Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vama Veche

Vama Veche este o mică localitate din sudul litoralului românesc al Mării Negre, situată la mai puţin de un km de graniţa cu Bulgaria şi reprezintă, prin tradiţie, o destinaţie cu petreceri nocturne pe plajă, cu multă muzică în cadrul unor reprezentaţii improvizate sau a unor concerte anunţate. La Vama Veche, sezonul turistic se deschide, conform tradiţiei, la 1 Mai.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Vama Veche (Foto Iulia Opran/RRI)
Vama Veche (Foto Iulia Opran/RRI)

, 28.04.2026, 13:13

În anii 70 ai secolului trecut Vama Veche, un sat de pescari de la ţărmul Mării Negre, era un loc în care veneau în vacanţă, în mod organizat, cadrele didactice de la Universitatea din Cluj. Fiind o localitate situată la un km de frontiera cu Bulgaria, accesul altor vizitatori era limitat, iar cadrele didactice stăteau în modestele case ale localnicilor. În 1988, cu un an înainte de căderea regimului comunist, aproape toate casele din Vama Veche au fost demolate, din dispoziţia autorităţilor de la Bucureşti, deoarece erau în contrast cu noile hoteluri din staţiunile turistice de la Marea Neagră. La începutul anilor 90, localitatea a renăscut, la început fiind ridicate case, pensiuni şi terase unde, în stil rustic, se servea peşte fript pe o tablă şi se bea bere. De 1 Mai, mai multe staţiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre îi vor aştepta pe primii turişti din acest an. În spiritul tradiţiei, de 1 Mai unii vor veni şi la Vama Veche cu nostalgia verii precedente, dar şi cu dorinţa de a se bucura de plajă, de muzică şi de viaţa de noapte, după cum am aflat de la Adrian Voican, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi unul dintre primii investitori din acest fost sat de pescari

„În Vama Veche întotdeauna startul plin de energie al sezonului estival – dacă avem și vreme bună, așa se anunță – este cu atât mai emoționant și mai plăcut. Cred că sunt și concerte, unele ad-hoc, iar altele planificate în mai multe locații tradiționale din Vamă. 1 Mai e debutul la Vama Veche și va fi probabil la concurență cu Costineștiul, cu Mamaia, cu Mamaia Nord! În orice caz, e o oază de vitalitate și de deschidere pentru sezonul pe care l-am așteptat atât de mult. Am avut o iarnă destul de friguroasă și destul de lungă. Împătimiții Vămii abia așteaptă să să vadă marea, să simtă briza și aerul sărat în piept.”

Multe lucruri s-au schimbat faţă de ceea ce era la începutul anilor 90. De la cazarea în casele localnicilor sau în corturile instalate pe plajă s-a ajuns ca acum Vama Veche să ofere circa 700 de locuri în structuri de cazare clasificate, spaţii amenajate pentru corturi şi rulote şi străzi asfaltate.

„Vama Veche s-a dezvoltat destul de mult și se vede. Unii sunt nostalgici pentru vremurile când n-aveam străzi cu asfalt în Vamă, ci erau un fel de ulițe ale satului și era mai puțină civilizație în ghilimele, stâlpi de lumină, cabluri trase peste tot și poate mai puțin haos. N-aș spune că în Vama Veche e o excepție, că construcțiile nu au fost totdeauna pe stilul local. Dobrogea e vestită pentru piatră, pentru olane, nu pentru clădiri, nu știu, moderne, de oraș sau de munte, dar am văzut și astfel de construcții. Dincolo de asta, cei care sunt mai aproape, atât în zona de infrastructură de construcții, cât și în zona de vibe, de servire, de muzică, de spiritul Vămii, au de câștigat.”

Intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen a adus o altă schimbare la Vama Veche şi anume dispariţia controlului vamal la frontieră. Adrian Voican a vorbit despre această schimbare din perspectivă turistică

„Este mai multă circulație liberă. Acolo, întotdeauna era un punct de gâtuire, mai ales în momentele acestea de mini-vacanță, fie că e vorba de 1 mai, de Paști sau când merg destul de mulți oameni în Bulgaria, în stațiunile și hotelurile de patru stele de acolo pentru un all inclusive, pe timpul verii. Ori acum lucrurile sunt mult mai plăcute. Poți să te duci cu bicicleta până în Durankulak, să-ți cumperi de acolo vestita pâine cu mălai sau să vezi cum arată plaja dincolo de fosta graniță. Mai te oprești și prin free shop-urile de acolo, din zonă, mai găsești câte ceva de cumpărat, ori de mâncat, ori de băut, ori de îmbrăcat. Și oamenii au tentația asta să se ducă și să se întoarcă, să vadă, să simtă că nu mai e acolo o barieră la graniță. Îmi aduc aminte că era un slogan: „Vama Veche, nicio graniță” Ei, acuma, chiar că nu numai la figurat, ci și în mod obiectiv, nu mai există o graniță din aceasta, care să te oprească la coadă, care să te legitimeze, care să te verifice, care, eventual, să te întoarcă înapoi. Am mai spart o barieră la Vama Veche!”

Deşi reprezintă o atracţie pentru tineri, Vama Veche este locul multor poveşti de iubire ale celor care astăzi sunt părinţi sau chiar bunici. Unii dintre ei revin cu copiii sau cu nepoţii pentru a admira împreună un răsărit de soare la Vama Veche.

RadioRomaniaInternational · VIZITATI ROMANIA – 28.04.2026
Cetatea Sucevei (foto: Muzeul National al Bucovinei)
Vizitați România marți, 04 august 2026

Suceava

Suceava, municipiul de reședință a județului cu același nume, este un important reper turistic al Bucovinei, datorită monumentelor sale...

Suceava
Cluj Napoca (foto: Mariana Chirita/ RRI)
Vizitați România sâmbătă, 01 august 2026

Cluj Napoca

Denumit și Inima Transilvaniei, municipiul reşedinţă de judeţ, Cluj-Napoca, este un oraş ce beneficiază de un farmec aparte. Situat în...

Cluj Napoca
Muzeul Consumatorului Comunist (foto: Ştefan Baciu/RRI)
Vizitați România marți, 28 iulie 2026

Timişoara

După ce în 2023 a fost Capitală Europeană a Culturii, Timișoara continuă să se bucure de interes din partea vizitatorilor, atraşi nu doar de...

Timişoara
Foto: facebook.com/OazaTainaVie
Vizitați România sâmbătă, 25 iulie 2026

Miere şi biciclete pe drumuri ieşene (comuna Bârnova)

Astăzi vă invităm în comuna Bârnova, din judeţul Iaşi. Comuna își trage numele de la Domnitorul Miron Barnovschi, al cărui bunic provenea...

Miere şi biciclete pe drumuri ieşene (comuna Bârnova)
Vizitați România marți, 21 iulie 2026

Litoralul Mării Negre, în vârf de sezon

Pe o distanță de aproape 80 de km, între Năvodari și Vama Veche, litoralul Mării Negre este principala destinație estivală de vacanță din...

Litoralul Mării Negre, în vârf de sezon
Vizitați România sâmbătă, 18 iulie 2026

Satul Cund, judeţul Mureş

Astăzi vă propunem o destinaţie situată la doar 30 km de Cetatea Sighișoara şi la mai puțin de o oră cu maşina de satele cu biserici...

Satul Cund, judeţul Mureş
Vizitați România marți, 14 iulie 2026

Iaşi, Biserica Mănăstirii Trei Ierarhi

Capitală a principatului Moldovei timp de aproape 3 secole, Iașul are un patrimoniu arhitectural impresionant, cu clădiri istorice și multe...

Iaşi, Biserica Mănăstirii Trei Ierarhi
Vizitați România sâmbătă, 11 iulie 2026

Castelul Bethlen Criş

În inima Transilvaniei, ascuns între dealuri verzi și păduri de stejar, se află un monument de arhitectură de o frumuseţe rară – castelul...

Castelul Bethlen Criş

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company