Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Asistenţă şi protecţie consulară acordată cetăţenilor români (I)

Cetăţenii români care călătoresc peste hotare au la dispoziţie pliantul "Asistenţă şi protecţie consulară acordată cetăţenilor români".

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: JoshuaWoroniecki / pixabay.com
Foto: JoshuaWoroniecki / pixabay.com

, 31.12.2025, 15:15

Cetăţenii români care călătoresc peste hotare au la dispoziţie pliantul „Asistenţă şi protecţie consulară acordată cetăţenilor români”. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îşi propune ca prin intermediul acestui pliant, publicat pe site-ul mae.ro, la secţiunea Asistenţă consulară, să crească gradul de conştientizare în rândul cetăţenilor români asupra tipurilor de asistenţă consulară şi protecţie consulară oferite de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate, dar şi de statele membre ale Uniunii Europene.

 

 

Pentru a putea evita evenimentele neplăcute atunci când se află în afara graniţelor, MAE recomandă cetăţenilor români să aibă grijă ca actele de identitate şi cele de stare civilă româneşti să fie în bună stare şi să nu îşi piardă valabilitatea. Oficiile consulare acordă sprijinul necesar pentru obţinerea acestora în timp util. Adresaţi-vă ambasadei sau consulatului situate cel mai aproape în cazul în care vă confruntaţi cu probleme consulare. Comunicaţi toate coordonatele dvs. pentru a putea fi contactat în situaţii de urgenţă, adaugă MAE.

 

 

Ce pot face funcționarii consulari? Aceştia acordă asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români în mod egal, fără deosebire de sex, rasă, vârstă, religie, în limitele prevăzute de normele de drept internaţional şi reglementările statului în care se află. Protecția și asistența consulară vizează demersurile funcționarilor consulari pe lângă autoritățile statului în care se află cetățenii români, cu privire la:

– situații deosebite precum crizele consulare, care afectează simultan un număr semnificativ de persoane ori generează riscuri majore de securitate la adresa acestora (calamități naturale, conflicte armate, atentate teroriste, accidente majore);

– cazuri individuale de accidente, spitalizări, boli grave, decese, reținere sau arestare, cazuri de minori neînsoțiți sau alte incidente similare și situații de urgență.

 

 

Funcționarii consulari prestează servicii consulare precum: eliberare documente de călătorie (în caz de pierdere, deteriorare, furt, expirare), preluare cereri de pașapoarte cu domiciliul în România/în străinătate, eliberare acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces), acte notariale, obținere acte judiciare și extrajudiciare din România, preluare cereri privind redobândirea/renunțarea la cetățenia română, oficiere căsătorii (în conformitate cu legislația statului de acreditare) și alte servicii. Pentru detalii se poate accesa site-ul www.econsulat.ro.

 

 

În cazuri extreme (arestări, accidente, calamităţi naturale, conflicte armate), funcţionarii consulari contactează cetăţenii români în cel mai scurt timp din momentul în care află despre situaţia lor; fac demersuri pe lângă autorităţile statului în care se află pentru a se informa asupra situaţiei acestor cetăţeni; se asigură că le sunt respectate drepturile şi fac demersuri oficiale în acest sens. În anumite situații precum reținere sau arestare, spitalizare, și doar la cerere, pot sprijini cetăţenii români să ia legătura cu familia, inclusiv prin contactarea directă a acesteia.

 

 

Funcţionarii consulari oferă asistență consulară specifică în cazuri de răpiri, dispariţii sau deces al persoanelor apropiate. La cerere, pot pune la dispoziție, cu titlu de recomandare, datele de contact ale unor specialiști sau prestatori de servicii din statul în care se află românii în dificultate și care pot sprijini, în funcție de context: avocat, interpret/traducător, firme de pompe funebre etc. Ministerul Afacerilor Externe sublinază că nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la calitatea serviciilor prestate sau tarifele practicate de aceștia.

 

RadioRomaniaInternational · TURIST ROMAN IN LUME – 31.12.2025
Karpathos, Grecia (Foto: Joris Beugels / unspash com)
Turist român în lume miercuri, 13 mai 2026

Turism în Grecia

Grecia rămâne una dintre destinațiile favorite ale cetățeilor români. În 2025, peste 1,55 milioane de români au vizitat Republica Elenă, cei...

Turism în Grecia
Kavarna,Bulgaria (foto: Matei Marcu / unsplash.com)
Turist român în lume miercuri, 06 mai 2026

Despre turismul în Bulgaria

Cinci municipalităţi au atras în 2025 jumătate din totalul turiştilor din Bulgaria, una dintre destinaţiile predilecte de vacanţă pentru...

Despre turismul în Bulgaria
Foto: Werni / pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 29 aprilie 2026

Reguli pentru turişti

Departamentul naţional de turism din Elveţia, SwissTourism, a lansat o campanie adresată vizitatorilor străini. Prin intermediul campaniei îi va...

Reguli pentru turişti
Foto: Claudio Schwarz / unsplash.com
Turist român în lume miercuri, 22 aprilie 2026

Apetitul europenilor pentru călătorii, nivel record

Dorinţa europenilor de a călători în 2026 nu doar că rămâne puternică, ci atinge un nivel record. Această tendinţă este prezentă în...

Apetitul europenilor pentru călătorii, nivel record
Turist român în lume miercuri, 15 aprilie 2026

Turism în timp de conflict

Conflictul din Orientul Mijlociu determină schimbări în planurile de călătorie, inclusiv anulări sau modificări de destinaţie. În acest...

Turism în timp de conflict
Turist român în lume miercuri, 08 aprilie 2026

Taxe pentru turişti

Mai multe destinaţii turistice de top au introdus sau reintrodus taxe suplimentare pentru turişti. Veneţia a reintrodus pe 3 aprilie 2026 taxa de...

Taxe pentru turişti
Turist român în lume miercuri, 01 aprilie 2026

Turism într-un context geopolitic dificil

Contextul geopolitic din Orientul Mijlociu poate genera ajustări, dar nu anulează automat posibilitatea de a călători. Este concluzia unui...

Turism într-un context geopolitic dificil
Turist român în lume miercuri, 25 martie 2026

Agenţiile de turism monitorizează situaţia din Orientul Mijlociu

Agenţiile de turism din România monitorizează constant situaţia generată de evenimentele recente din Orientul Mijlociu. Agenţiile cooperează...

Agenţiile de turism monitorizează situaţia din Orientul Mijlociu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company